Cetatea Poenari, castelul lui Vlad Ţepeş, şi-a redeschis porţile pentru turişti, după ce zilele trecute ursoaica şi cei trei pui ai ei aciuaţi în zonă au fost capturaţi.
Sâmbătă dimineaţa, preşedintele Consiliului Judeţean, Dan Manu, însoţit de directorul Muzeului Judeţean, Cornel Popescu, şi de reprezentanţi ai Jandarmeriei şi Poliţiei s-au întâlnit la Arefu, la poalele cetăţii, pentru a stabili ultimele detalii legate de modul în care se poate face accesul turiştilor în zonă. Şi asta pentru că există anumite restricţii: cele 1.450 de trepte până la Cetatea Poenari pot fi urcate numai în grup organizat, de 10 persoane, care trebuie însoţite de echipe mixte formate din reprezentanţi ai Jandarmeriei, Poliţiei, Serviciului de Pază al C.J. Argeş şi ai Muzeului Judeţean.
La baza cetăţii au fost montate pancarte cu regulile legate de modul în care se poate urca. Ultimul traseu al zilei, cu pornire de la bază, se face la ora 16.