Trei oameni au ajuns la spital, unul în stare gravă, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un eveniment rutier.
Evenimentul a avut loc în jurul orei 6.20 a dimineţii de ieri, la Berevoeşti. În vârstă de 33 de ani, Ion M., din Bughea de Jos, circula cu o Dacia Logan dinspre satul Gămăceşti către DN73C. La un moment dat, un copil de doar doi ani pe care-l avea în autoturism, s-a agăţat de clapeta care acţionează portiera, iar aceasta s-a deschis parţial. Şoferul a reacţionat rapid şi s-a întins să închidă portiera, moment în care a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a părăsit carosabilul, a ajuns în şanţ şi s-a izbit violent de un cap de pod. La locul evenimentului au apărut o ambulanţă şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung, iar accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a Florinei M., de 30 de ani, din Berevoeşti, şi uşoară a lui Ionuţ C., de 34 de ani, precum şi a unei fetiţe în vârstă de 11 ani, ambii din Valea Mare Pravăţ, pasageri în autoturism. Victimele au fost transportate la spital, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.