E bine că avem camere de supraveghere video în centrul Piteştiului, doar că, în general, acestea nu surprind mare lucru – cum nici noi nu o facem decât poate la… toamna piteşteană sau când mai apar ţeparii de la agenţia de fotomodele. Majoritatea cetăţenilor se plimbă alene, fără a fi surprinşi de nimic spectaculos. Această plictiseală generală mi-a dat totuşi o idee potrivit căreia Piteştiul ar putea oferi mult mai multe cetăţenilor şi, de ce nu, turiştilor. Mi-am amintit că, la o dezbatere organizată de ziarul „Argeşul” în această primăvară, una dintre problemele aduse în discuţie a fost lipsa unei acţiuni permanente care să atragă publicul consumator de cultură, iar aici putem include şi divertismentul (de calitate, desigur).
Banii, de vină şi nu prea
Cauza fragmentării o constituie banii, spun oamenii implicaţi în domeniu. De cealaltă parte, autorităţile susţin că alocă sume frumoase pentru dezvoltarea a numeroase proiecte, dar că instituţiile de cultură nu reuşesc să obţină venituri proprii decât în procent foarte mic. Bine că există şi iniţiative private care ne mai scot cât de cât din anonimat. Dar şi aici e loc de mai bine. Ieri, de pildă, am vizitat Salonul Auto Piteşti (SAP). Am constatat că, în ultimii trei ani, nu s-a schimbat mai nimic. Dacă întrebi un consultant care e scopul venirii sale în Piaţa „Vasile Milea”, îţi pune aceeaşi placă: atragerea potenţialilor clienţi la reprezentanţă.
Unde e spectacolul?
Mă întreb, unde e sarea şi piperul la un asemenea eveniment? Îmi aduc aminte că, pe vremea când locuiam la Bucureşti, nu ratam niciun salon auto. Asta pentru că se organizau tot felul de concursuri cu premii, puteai admira tot soiul de concepte şi prototipuri, tunning, iar fetele frumoase întregeau spectacolul. O să-mi spuneţi că de vină e tot lipsa banilor. Eu cred însă că ne lipsesc oamenii capabili din comunicare şi vânzări. Aceştia ar putea convinge, de ce nu, piloţi de raliu care să aducă bolizii, dar şi să stea de vorbă cu vizitatorii. Sunt convins că ar avea mai multă priză la public decât un consultant care îţi aruncă sictirit câteva hârtii cu detalii tehnice scoase de pe pagina producătorului. Iar dacă e prea complicat să aduci piloţi şi vedete consacrate, ai putea măcar să mobilizezi tineri pasionaţi, dornici să-şi expună realizările la un asemenea eveniment. În acest sens, vă reamintesc că abia ce s-a încheiat „Salonul inovaţiei şi creativităţii” de la Universitatea Piteşti. Dar probabil că nici organizatorii şi nici expozanţii de la SAP nu s-au interesat de ei…
Aşa, nu trebuie să ne mire că, pe Strada Mare, mai mult succes au fetele care vând cosmetice, lăutarii, băiatul cu flautul sau elevii de la Şcoala Sanitară „Carol Davila” care îţi măsoară gratuit tensiunea.
George OLTEANU