Începând de vineri, staţiile de alimentare cu carburanţi din întreaga Uniune Europeană, plus alte 6 state europene, au noi etichete, după modelul celor existente pe aparatele electrocasnice. Numele benzinei şi cel al motorinei cumpărate vor fi aceleaşi ca şi până în prezent, însă, în plus, pe toate pompele vor trebui afişate noile etichete care descriu tipul de carburant şi conţinutul acestuia.
Şoferii vor achiziţiona tot benzină Standard 95 şi Extra 99 de la OMV Petrom sau Efix 95 sau Efix S98 de la Rompetrol, numai că, pe lângă aceste denumiri, pompele vor trebui să mai afişeze şi etichete cu E5 (în cazul benzinei cu cifră octanică 95 sau 98 şi cel mult 5% etanol), E10 (în cazul benzinei cu cifră octanică 95 sau 98 şi 10% etanol) şi E85 (în cazul benzinei cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant). Toate tipurile de benzină vor trebui să conţină litera E şi un număr încadrat de un cerc, iar toate tipurile de motorină litera B urmat de un număr scris într-un pătrat. Rombul este figura geometrică alocată carburanţii alternativi, care va cuprinde fie formula H2 (hidrogen), fie LPG (gaz petrolifer lichefiat), fie LNG (gaz natural lichefiat), fie CNG (gaze naturale compresate).