Azi, sute de tineri din întreg municipiul au venit la cafeneaua „Starbucks” pentru a savura băuturi şi deserturi de cea mai bună calitate. A fost momentul mult aşteptat încă de la finele anului trecut, când au aflat că specialiştii americani în băuturi pe bază de cofeină vin la Piteşti.
„Când mergem în excursii cu clasa, toată lumea vrea la Starbucks. Acum avem şi la Piteşti aşa ceva, este grozav!” – au spus mai mulţi tineri încântaţi de noul local.
Într-o atmosferă de sărbătoare, angajaţii Starbucks, au servit pe bandă rulantă espresso, shake-uri, cafele cu aromă de vanilie sau caramel, prăjituri şi multe alte specialităţi.
Iar Alexandru Chiţan, şef de magazin la vreo douăzeci şi ceva de ani, a avut un „program” special pentru jurnaliştii prezenţi la eveniment, oferindu-ne o degustare de cafea „Verona”, 100% Arabica. Recomandarea de servire, alături de mai multe sortimente de prăjituri, au accentuat aroma deosebită a cafelei originare din America Latină şi Asia-Pacific. Am realizat că, alături de o cafea de calitate, e bine să ai alături şi un desert potrivit.
„Sau, de ce nu, chiar preparate culinare. Anumite mâncăruri susţin perfect o cafea deosebită.” – a adăugat Alexandru Chiţan.
„Ingredientele pe care le folosim ne permit să concepem 18.000 de reţete, prin urmare cred că putem fi pe placul tuturor. Segmentul nostru de clienţi este totuşi unul tânăr, însă noi ne adaptăm cererii. Momentan suntem nouă angajaţi, dar în funcţie de cum va veni lumea ne vom dezvolta echipa. Consider că e bine să fim atâţia angajaţi încât să nu ne fie greu, dar nici prea uşor.” – a mai spus tânărul, nu înainte de a ne mărturisi faptul că înainte de a veni la Starbucks a fost angajat la un magazin de textile. Dar prima lui dragoste a fost cafeaua.
Într-o notă amuzantă, i-am transmis că, probabil, pasiunea pe care a avut-o pentru cafea şi-a pus pata, la propriu, pe hainele din respectivul magazin şi acela a fost punctul de inflexiune care l-a îndrumat către oportunitatea de a conduce Starbucks. Noi îi dorim succes şi sperăm ca prima cafenea Starbucks din Piteşti să ofere clienţilor nu doar energie de moment, ci şi o consistenţă plăcută, deosebită, pe termen lung.
Preţul unei cafele pleacă de la 7 lei şi, în cazul asocierii cu diverse ingrediente ajunge până la 15 lei.