Accident spectaculos ieri la Merişani, după ce un autoturism scăpat de sub control a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în decor.
În vârstă de 18 ani şi proaspăt posesor al permisului de conducere obţinut în urmă cu o lună, Ionuţ Leca, din Mălureni, circula cu o Dacia Logan către Curtea de Argeş. Ajuns aproape de ieşirea din satul Borleşti, el s-a angajat în depăşirea unui tir condus regulamentar de Ion Chiriţă, de 49 de ani, din Piteşti. Din cauză că nu s-a asigurat, flăcăul s-a pomenit că din faţă venea un alt autovehicul. Speriat şi lipsit de experienţă, el a tras puternic la dreapta de volan, încercând să reintre pe banda sa de deplasare, dar manevra nu i-a reuşit. Nefiind suficient spaţiu de manevră, el a acroşat capul tractor al tirului şi a pierdut controlul volanului. Loganul său a derapat violent şi a ajuns în şanţ, după care s-a răsturnat rostogolindu-se pe câmp. Din autoturismul rămas cu roţile-n sus au ieşit tânărul conducător auto şi sora sa geamănă, Ioana, care se afla pe scaunul din dreapta faţă. Victimele au fost transportate la Spitalul Curtea de Argeş, fără răni grave. Şoferii au fost verificaţi cu etilotestul şi a rezultat că nu consumaseră alcool, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Val. NICOLAU