Ruxandra Boariu are 24 de ani, studiază Muzica şi este pasionată de pian. Recent, Ruxandra a susţinut un concert la Filarmonica Piteşti, primind numeroase aprecieri. Despre pasiunea ei, dar şi alte curiozităţi, Ruxandra ne vorbeşte în următorul interviu.
– Cum ai descoperit pasiunea pentru pian?
– Mama a făcut pian în copilărie, aşadar cred că acesta a fost elementul care a declanşat şi pasiunea mea. Nu am fost atrasă niciodată de un alt instrument, dar poate acest lucru se datorează şi faptului că am crescut cu un pian în casă. Când am ajuns la maturitate mi-am dat seama că am luat cea mai bună decizie alegând pianul, prin complexitatea instrumentului în sine, am o paletă întreagă de posibilităţi de expresie, pianul fiind de multe ori asemănat cu o întreagă orchestră.
– Mai ai şi alte pasiuni?
– Îmi place foarte mult să citesc, sau mai bine zis, în „traducere”, sunt un fel de şoarece de bibliotecă. Nu prefer un anumit gen literar sau o anumită perioadă, pot spune că profit de orice carte ce îmi pică în mână. Dacă ar fi să vorbesc de alte pasiuni, am o afinitate şi către artele vizuale, mai exact desenul şi fotografia. Nu am avut niciodată timpul necesar sa le aprofundez, însă atunci cand am ocazia explorez şi aceste laturi ale artei. De asemenea, îmi mai place foarte mult să călătoresc, însă din cauza programului de la facultate şi a orelor de studiu nu pot spune că am călătorit suficient până acum.
– Cum a fost experienţa de pe scena Filarmonicii Piteşti?
– Este a doua oară când mă aflu pe scena Filarmonicii Piteşti, prima dată fiind în decembrie 2017, când am avut un recital cameral. Şi atunci, ca şi acum de altfel, am fost plăcut surprinsă de publicul piteştean, care a dat dovadă de bună şi sinceră educaţie muzicală şi culturală.
– Care consideri că ar fi cele mai mari reuşite ale tale?
– Niciodată nu mi-am ierarhizat realizările, deoarece mi se pare că le-aş diminua importanţa. Sunt o persoană care caută bucuria în cele mai mici detalii şi consider că tot ce am reuşit privind pianul este o mare realizare.
– Dar un exemplu după care te ghidezi ai?
– Da, profesorul meu de pian, Toma Popovici, care de-a lungul anilor s-a dovedit a fi atât un mentor care mi-a ghidat paşii pe drumul muzicii şi al carierei solo, cât şi un îndrumător şi un bun sfătuitor în ceea ce priveşte viaţa în general.
– Ce sentimente ai atunci când eşti pe scenă?
– În această etapă a carierei mele, starea mea de spirit pe scenă este influenţată de public şi de o mulţime de factori externi, aşa că de-a lungul anilor am experimentat un întreg conglomerat de emoţii la fiecare reprezentare scenică.
– Ce gânduri de viitor ai?
– Cel mai bun gând de viitor este dorinţa de a evolua permanent. Despre muzică putem spune că începe din nimic şi se sfârşeşte în nimic şi în acest sens se aseamănă cu viaţa unui om. Muzica nu numai că exprimă emoţiile dintre oameni, dar este ea însăşi o creaţie umană care are scopul de a imita natura în sensul ei cel mai profund.
