Din cauza problemelor grave pe care le avea la rinichi, viaţa lui Florin Camen atârna de un fir de aţă. Bolnavul a renăscut la 2 octombrie 2007, când a fost chemat la Spitalul Fundeni, pentru a afla vestea cea mare: în urma testelor de compatibilitate, comisia medicală l-a ales pentru un transplant renal. Organul care i-a prelungit viaţa, uşurându-i suferinţa, a fost prelevat de la o persoană aflată în moarte cerebrală.
De nouă ani, Florin Camen poartă în trup rinichiul unui necunoscut. Mergând periodic la control la Spitalul Fundeni, bărbatul transplantat nu uită să-i mulţumească Părintelui Ceresc; intră în biserica din incintă şi înalţă rugăciuni pentru donatorul neştiut. „Detalii despre donator nu cunosc, însă mă rog, de fiecare dată, ca Dumnezeu să-L aibă în grijă, să-i ierte păcatele şi să aibă lumină veşnică”, a spus recunoscător Florin Camen.
Şansă la viaţă
Eroul nostru a subliniat că prelevarea de organe se face în condiţii de strictă siguranţă, numai de către medici specialişti care respectă anumite proceduri, fiind posibilă numai cu acordul scris al familiei donatorului. „Gestul membrilor de familie ai donatorului aflat în moarte cerebrală este de mare nobleţe, ceea ce dovedeşte că şi în ţara noastră populaţia a început să conştientizeze importanţa fenomenului în sine. Prin transplant, un semen primeşte şansa de supravieţuire. Donarea de organe este o necesitate stringentă, în condiţiile actuale, când medicina a avansat atât de mult. Extrem de complicat, actul medical chirurgical de înlocuire a unui organ bolnav, dar vital, este efectuat cu toată responsabilitatea. În urma intervenţiei chirurgicale, viaţa persoanelor transplantate se prelungeşte chiar cu zeci de ani”, a afirmat Florin Camen.
Slujbă de pomenire
Iulie poate fi considerată o lună specială pentru membrii Asociaţiei Transplantaţilor din România, din care face parte şi Florin Camen. Organizaţia a împlinit în 2016 două decenii de activitate. Sub această egidă, la Piteşti, ca şi în alte oraşe din ţară, se organizează slujbe de pomenire a donatorilor care au dat viaţă. Ceremonialul religios de mulţumire şi recunoştinţă va avea loc la 22 iulie, la ora 10, la biserica închinată Sfântului Mucenic „Pantelimon”, din incinta Spitalului Judeţean.
Vor participa la acest eveniment de suflet pacienţi transplantaţi, bolnavi care au nevoie de o astfel de intervenţie, donatori, rudele donatorilor-îngeri, medici, asistenţi şi, nu în ultimul rând, coordonatorii de transplant din cadrul unităţii sanitare.
Mirela NEAGOE