De la Festivalul naţional de comedie, desfăşurat în perioada 4-13 octombrie la Galaţi, Teatrul „Al. Davila” Piteşti s-a întors acasă cu trei distincţii. Astfel, premiul pentru cel mai bun spectacol l-a obţinut „Romanţioşii”, de Edmond Rostand, în regia lui Vlad Cristache. Aceeaşi producţie a luat premiul pentru cea mai bună scenografie (Mădălina Niculae şi Andreea Tecla), iar lui Tavi Costin i-a fost atribuit premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (pentru Straforel).
Din juriul celei de-a XXXI-a ediţii a festivalului au făcut parte: Catrinel Dumitrescu, actriţă a Teatrului „Nottara” Bucureşti, Mircea Morariu, profesor universitar la Universitatea din Oradea şi critic de teatru, şi Nicu Mihoc, actor şi director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureş.