România se pregătește de cutremur.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat marţi că există peste 200 de obiective propuse pentru investiţii de către autorităţile locale, în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care vor intra într-o analiză după 20 februarie, când se va încheia acest apel de proiecte, informează Agerpres.
„Am pornit acest proiect de investiţii şi astăzi la zi avem peste 200 de investiţii propuse de către autorităţile locale, care sunt beneficiarii, chiar dacă vorbim de un bloc de locuinţe, unitatea administrativ teritorială este cea care depune proiectul.
Toate aceste clădiri care ne-au fost propuse intră într-o analiză după 20 februarie, când se încheie acest apel de proiecte şi cele care au expertiză de risc seismic şi au şi audit de eficienţă energetică – pentru că acest program şi-a propus la pachet – dacă statul intervine pentru consolidare de risc seismic, să facem şi eficientizare energetică.
Dacă aceste documente există în analiza noastră de după 20 februarie, proiectele se reţin ca şi investiţie a statului, a Ministerului Dezoltării, urmând ca în etapa a doua beneficiarul să aducă documentaţia deplină tehnico-economică, aviz, autorizaţii, şi încheiem contractul de finanţare.
În funcţie de cine cum se mişcă, în ordinea completării documentaţiei, vom încheia contracte de finanţare”, a declarat ministrul Cseke Attila, la Digi 24.