Am citit de curând un studiu aparţinând unui român din afara Puterii şi Opoziţiei, cu niciun parti-pris politic, ci cu dragoste, preocupare şi îngrijorare faţă de România. O Românie în care forţele politice se regrupează, după o campanie în care au reuşit să dea jos de pe soclu oameni ai Puterii şi să schimbe raportul de forţe pe eşichierul politic. Mă raportez la acest studiu, de fapt nişte puncte de vedere bine argumentate, greu de combătut prin realismul şi adevărul lor.

Repet ceea ce am mai scris: alegerile europarlamentare de la noi n-au vizat neapărat Bruxelles-ul, ci… Bucureştiul! Cei care au câştigat – dacă ne referim la un PNL eliberat de tirania fustelor sau la USR-PLUS, o supriză, de vreme ce a ajuns un arbitru al scenei politice – folosesc acum europarlamentarele ca pe un passe-partout pentru alegerile prezidenţiale, locale şi legislative.

Este un fel de gir politic (aşa este considerat!) pentru puterea în România. Pentru noua putere. Şi ce să facă cu ea, cu puterea? Să arate că sunt capabili de revanşă? Să proclame superioritatea unui partid? Să se unească pentru a conduce, cum au declarat, ALTFEL? Să-i dea ţării ceea ce au susţinut, de la tribună, că i-a lipsit? Apropo de europarlamentare! În acest studiu se creionează nişte responsabilităţi, o nouă viziune strategică faţă de o politică socotită fără anvergură, fără imaginea TOTULUI, ci a unor zone disparate, aflate sub protecţia aşa-numiţilor baroni locali care, ca nişte yes-meni, au cerut şi li s-au dat resurse pentru… fidelitate, nu pentru o construcţie solidă cu reale perspective.

Ni se dă un exemplu, cu un vecin – Ungaria. Ungurii au 1500 km de autostrăzi, noi – 800 km. Ungurii, dacă le priveşti harta, au o reţea de comunicaţii între marile şi micile localităţi; noi – ceva, dacă nu haotic, cel puţin încă nu bine gândit, fiecare demnitar cu putere trăgând fonduri pentru „drumurile lui”.

Şi, apropo de Europa, amintită, până la saturaţie, luna trecută: în timp ce un român primeşte de la UE un euro, un polonez primeşte 1,40 euro, un ungur – 1,60, iar un slovac – 1,80 euro. Şi altceva, tot atât de semnificativ şi cu atât mai dureros, cu cât ne-am lăudat mereu cu resursele noastre: ratele de penetrare a alimentării cu gaze sunt de 93% în Ungaria şi de… 35% în România.

Faţă de aceste performanţe, aşteptările sunt mari. Pe scena politică sunt declarate astfel de priorităţi: dăm Guvernul Dăncilă jos; nu-l dăm jos, pentru că, în exerciţiul guvernării, „ne-am uza”…; nu ne unim, merge fiecare pe drumul său; îndepărtăm, din instituţii, reprezentanţii „vechii puteri” (altfel… în funcţie!); impozităm/nu impozităm IT-ul ş.a.

N.n. Dar cu autostrada Piteşti-Sibiu ce gânduri aveţi, stimabili politicieni de stânga, de dreapta sau de centru? Unde vă poziţionaţi faţă de acest interes naţional?

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio