De 56 de ani fac parte din corpul medical românesc: șase ani de studenție la Facultatea de Medicină Generală din București, urmați de 50 de ani de carieră! Fără să am tradiție în familie, când aveam vârsta de trei ani și eram întrebat ce o să mă fac atunci când voi fi mare, răspundeam țanțoș: doctor! Ca student, imediat după terminarea liceului, am efectuat stagii în specialități diferite la mari clinici universitare bine cotate în Europa, într-o vreme când în România se făcea școală temeinic. Am învățat de mi-au sărit capacele, am fost mereu bursier și am locuit numai în cămin, la început chiar în camere cu 20 de paturi. Iar după absolvire am plecat necondiționat la țară pentru o stagiatură de vise rele. După șapte ani de apostolat la două dispensare rurale, prin concurs am revenit în București pentru a mă specializa în Dermatologie. La acest moment în care lucrez cu dăruire, empatie și onestitate, cu bile albe și bile negre, știu la liniuță totul despre sistemul sanitar, dar și despre zecile de mii de români tratați de-a lungul anilor. 

Scriu aceste rânduri cu un amestec de tristețe, mâhnire și revoltă, într-o perioadă când un virus nenorocit a bulversat toată planeta. Nu spun că întregul corp medical românesc este alcătuit numai din sfinți incoruptibili cărora nu ai ce să le reproșezi. Și asta, nu din cauza profesionalismului, ci uneori din aspecte ce țin de caracter și de relația medic-pacient în situația actuală când și unii, și alții sunt cu nervii la pământ. Niciodată, în atâția ani de când profesez, această relație nu a fost atât de încordată. 

Totul este o nebunie, se lucrează într-o permanentă tensiune și oboseală de neimaginat cu decenii în urmă. Medicii se tem să nu contacteze virusul, să nu fie acuzați de malpraxis, să nu fie jigniți că sunt măcelari de oameni și că mănâncă banii statului de pomană. Iar lucrurile merg din zi în zi mai rău. Te-ai fi așteptat ca la atâta amar de vreme ce a trecut de la 1 ianuarie 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, românii să se prezinte altfel. Să se schimbe ceva în mentalul colectiv, să nu mai fie atâta ură și dezbinare între conaționali, să crească la parametrii europeni consumul de apă, săpun și pastă de dinți pe cap de locuitor. Apoi să realizăm și să acceptăm precum majoritatea europenilor că vaccinarea este la acest moment singura soluție de a nu muri răpuși de SARS-COV-2. Iar tragedia este mai ales în mediul rural. Țâfnoși, agitații, creduli, robi ai Facebook-lui și ai dezinformărilor prin televiziuni, românii refuză vaccinarea cu o încăpățânare incredibilă și cred că medicii care o susțin cu argumente sunt „uneltele” lui Bill Gates. Nu suntem în stare să evoluăm. Nu e de noaptea minții, ci este ca o noapte din Evul Mediu…

Distribuie pe Facebook