Robotizarea, un factor important pentru dezvoltarea uzinei Dacia
* Sunt mai eficienţi şi costă mai puţin decât angajaţii umani
Ora de muncă în cazul unui robot industrial este calculată la 5 euro, în vreme ce un angajat uman costă, în medie, 50 euro în Germania, 10 euro în China şi undeva la 6-8 euro în România. Din acest motiv, dar şi pentru faptul că roboţii nu prea dau greş (nu întârzie la serviciu, nu fură!), marii producători (în special cei din industria auto) mizează pe ei. Ba mai mult, nici nu concep altfel dezvoltarea producţiei. Într-un interviu acordat ziarului „Argeşul”, Yves Caracatzanis a subliniat importanţa creşterii procesului de automatizare. Aceasta se face însă destul de lent (în medie, câte 5% pe an), cu toate că noi, românii, suntem la coada Europei când vine vorba de aşa ceva.
Stăm prost la capitolul „roboţi”
Conform unui studiu realizat de Federaţia Internaţională de Robotică, în România avem doar 11 roboţi la 10.000 de angajaţi umani, în vreme ce în Germania sunt 360, în Suedia 212, iar în Danemarca 188. Singurele ţări care stau mai prost ca noi sunt Rusia (cu 3 roboţi), Croaţia (5) şi Estonia (8). La nivel global, lideri în automatizare sunt sud-coreenii, cu 531 de roboţi la 10.000 de angajaţi.
La fabrica Draxlmaier din Landau, 80% din muncă o fac roboţii
„Procentul de robotizare în prezent (pentru uzina de vechicule) este de 5%. Procentul nostru este încă foarte scăzut în comparaţie cu alte uzine ale altor constructori, dar şi cu alte uzine ale grupului. […]. Noi intenţionăm să creştem procesul de automatizare progresiv, pentru a ajunge la un procent de 20% ca orizont de timp în 2020. În această perioadă avem timp să ne formăm angajaţii şi să facem mobilităţi interne” – a declarat directorul de la Dacia.
Putem aşadar anticipa faptul că automatizarea va avea un impact perceput negativ în rândul simplilor angajaţi care vor fi, încet şi sigur, convertiţi (iar cei care nu se pot adapta vor fi disponibilizaţi). În viitor, munca de jos va fi executată de roboţi care vor avea însă nevoie de oameni cu o înaltă calificare (ingineri, programatori) pentru a funcţiona în parametri optimi. Asta înseamnă că forţa de muncă umană nu se pierde, ci are loc o substituţie concomitent cu o creştere a exigenţelor angajatorilor.
Şef şi fără facultate
Politica jucătorilor importanţi din industria auto nu e aceea de a-i scoate din ecuaţie pe oamenii fără patalama (cu masterate şi doctorate), ci dimpotrivă, de a forma profesional tineri încă din liceu. Un bun exemplu în acest sens este Draxlmaier Grup. Compania germană a pus la punct un sistem de învăţământ dual prin care le oferă tinerilor oportunitatea de a învăţa şi de a practica în laboratoarele specializate ale grupului (atât în ţară, cât şi în străinătate). Despre eficienţa programului vorbesc de la sine cifrele: procentul celor care rămân să lucreze în cadrul companiei este de 90-95%.
„Odată specializaţi, tinerii integraţi în echipa de profesionişti a Draxlmaier pot accede pe trepte de carieră fără să fie constrânşi de nivelul de studii. La Draxlmaier, găseşti oameni în funcţii de conducere care au doar şcoală profesională. Prin urmare, nu diploma contează, ci ceea ce ştii să faci” – ne-au declarat reprezentanţi ai companiei.
Automatizarea, în concluzie, nu trebuie privită cu scepticism. Să recunoaştem, munca pe o bandă de producţie nu e doar monotonă, ci şi periculoasă pentru om. De ce să nu lăsăm asta pe „mâna” roboţilor care sunt şi mai rapizi, mai precişi – într-un cuvânt mai eficienţi decât noi? Tot ce avem de făcut este să fim conştienţi de ce ne aşteaptă în viitor şi în special tinerii să aleagă şcoli şi facultăţi care au programe practice şi parteneriate solide. Iar Universitatea din Piteşti este din acest punct de vedere o bună alegere. Atât Dacia, cât şi Draxlmaier (plus alte companii importante din zonă – Leoni, de pildă) recrutează periodic tineri de pe băncile facultăţii piteştene de stat.
Greu la vârsta a doua…
Ce se întâmplă însă cu angajaţii aflaţi la vârsta a doua sau cu aceia care se apropie de pensionare? Pentru ei este într-adevăr o problemă şi au suficiente motive să fie îngrijoraţi de „invazia” roboţilor. În primul rând, le vine greu să se mai apuce de o şcoală (au familie, copii) şi nici să se adapteze la un alt post de lucru (fie el şi în cadrul aceleiaşi companii) nu e o treabă prea simplă. Din acest punct de vedere, la fel cum marile companii oferă oportunităţi tinerilor, ar trebui să fie preocupate şi de soarta celor deja vechi în câmpul muncii. Asemenea programe există, din fericire, doar că nu se prea vorbeşte despre ele. De cele mai multe ori, angajaţii sunt puşi în faţa faptului împlinit, şefii anunţându-i că îi trimit la cursuri de specializare.
George OLTEANU
