Robert Seghedi trece la un alt nivel alături de PNL Argeș.
Robert Seghedi vine din poziția de președinte al Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Argeș și face nou pas în carieră, după trei ani în care a fost implicat în acțiuni civice, de voluntariat, cu impact în rândul elevilor argeșeni. Robert a ales să se reorienteze pentru că vrea să construiască, respectând în totalitate principiile și valorile în care crede. Este un tânăr energic, are un puternic fler în marketing, social-media și IT, iar din activismul civic a învățat că „nu ai voie să te plângi, dacă nu ai făcut nimic!”
„Trec la următorul nivel”
<<După trei ani petrecuți intensiv în organizații non-guvernamentale, mi-am dat seama că dintr-o postură apolitică nu poți schimba prea ușor societatea, fapt ce m-a determinat să trec la următorul nivel – politica publică. Un domeniu de care foarte multe persoane din generația mea se feresc, din frica și presiunea care se aplică asupra acestui mediu. Ani la rând am tras pentru această generație, să fie una în continuă dezvoltare, care să nu se supună tipizatelor clasice. Vreau să intru în politică, bazându-mă pe faptul că voi fi întotdeauna sincer, în primul rând cu mine, respectând în totalitate principiile și valorile liberale în care cred și pe care mi le-am asumat, și în al doilea rând cu toți oamenii din jurul meu. Nu am fost niciodată persoana care să facă ceva fără să creadă în acel ceva și probabil asta m-a diferențiat întotdeauna – se poate observa cu ușurință cât de multă pasiune a conținut orice lucru pe care l-am făcut.
În politică este mult mai ușor să îl demolezi pe celălalt, decât să construiești tu ceva valoros de la zero. Din câte am observat, acest principiu a devenit chiar un temei al strategiilor politice ale altor partide, însă cel puțin în rândul organizațiilor de tineret, cu mine în PNL Argeș, nu vor avea loc astfel de confruntări, motivul fiind unul foarte clar: începând cu 26 mai a.c., organizația liberală de tineret din județul Argeș va avea resurse net superioare și suficientă putere astfel încât să valorifice istoria și prestanța reală a partidului pe care îl reprezintă în fața generației noastre. Avem nevoie doar de puțin timp. Îmi propun să demontez acel trend foarte toxic despre politica din rândul tineretului – cum că „degeaba te bagi”, „nu are sens, oricum nu se schimbă nimic”, „au ei înțelegerile lor”, „nu am nevoie”, „cu ce mă ajută?” etc. Este ușor să privești lucrurile din exterior. Tocmai pentru a demonstra contrariul, publicul mă poate considera persoana de încredere care poate oferi confirmarea de care generația noastră are nevoie>>, este mesajul pe care Robert ni l-a transmis cu entuziasm către un nou început.
„Sunt un om de cuvânt”
Cu o experiență de remarcat, Robert a stat aproape trei ani printre elevi, timp în care a înțeles toate tiparele posibile, luând în calcul mediul de proveniență, factorii familiali, economici și sociali. Tânărul ne-a povestit și despre cel mai important lucru pe care l-a învățat în activism.
„Mi-am dat seama de un lucru: generația aceasta nu știe și, probabil, nu ar vrea să își implementeze viitoarea expertiză în favoarea societății. Atunci când ai cunoașterea, puterea și pasiunea de a implementa eficient în spațiul public ceea ce ai învățat, te numești, cu adevărat, campion. România lansează anual o mulțime de profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, însă mult prea puțini aleg să îi ajute și pe ceilalți. De ce? Pentru că se feresc de politica publică. Nu ai voie să te plângi dacă nu ai făcut nimic. Este ireal de ușor să contestăm munca altora dacă noi nu am contribuit cu nimic. La fel de ușor este să ne plângem că lucrurile în stat nu merg bine – dar oare, cine poate schimba acest lucru?
Speranța că „va fi mai bine, cândva”? Nu. Schimbarea înseamnă persoane dedicate, persoane care să poată propulsa tracțiunea unei mișcări în spațiul public, prin pasiunea și expertiza lor. Vrem rezultate? Trebuie să și muncim pentru ele. Toate persoanele care au lucrat în trecut cu mine știu că sunt un om de cuvânt, care își respectă invariabil promisiunile, cu o onoare aproape inegalabilă. La fel va fi și din acest punct, singurul lucru diferit fiind organizația. PNL Argeș are o echipă de vizionari reali în organizația de tineret. Eu voi implementa tot know-how-ul meu în favoarea tuturor persoanelor care vor să își aducă contribuția”, a concluzionat acesta.
2 Comentarii
Corneliu
De astfel de tineri avem nevoie! Felicitări ziarului Argeșul pentru promovarea lui Robert!
Mirela
Felicitari.