Jumătate dintre consumatorii argeşeni risipesc lunar aproape 25% din totalul produselor alimentare, iar produsele proaspete din carne, legume/ fructe, ouă, brânzeturi /lactate, gătite etc sunt cele care par a fi cel mai puţin risipite, potrivit Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor – InfoCons. Circa 60% dintre consumatori cheltuie aproximativ 30% din venitul lunar pentru asigurarea hranei. Dacă privim din punct de vedere financiar, având în vedere că cele mai mari pierderi de alimente au loc la nivelul gospodăriilor (consumatorilor din mediul urban), pierderile la nivelul sectorului de consumatori sunt de 2 – 3 ori mai mari comparativ cu alte state europene. În Argeş, risipa este de circa 76 kg de alimente pe cap de locuitor. Începând cu data de 1 februarie 2019, legea privind diminuarea risipei alimentare (nr. 217/ 2016) va intra în vigoare şi, potrivit actului normativ, operatorii economici vor trebui să fie mai responsabili în vederea diminuării risipei alimentare prin măsuri precum vânzarea la preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei durabilităţii minimale.
Risipim 76 kg de alimente anual
Advertisement
Advertisement