Ion Sănduloiu, directorul „Salvamont” Argeș, ne transmite că, în acest moment, stratul de zăpadă măsurat la stația meteo Bâlea Lac, la altitudine echivalentă cu Cota 2000 Transfăgărășan, este de 83 centimetri, iar riscul de avalanșă este de gradul 3 (însemnat) la altitudini de peste 1.800 metri și 2 (moderat) sub această altitudine, pe o scală 1-5!
Ion Sănduloiu: „Traseele montane din județul Argeș, care acced către creasta Făgărașului, precum și traseul de creastă al Făgărașului, Iezerului, Pietrei Craiului și Leaotei sunt și vor rămâne închise până la sfârșitul iernii. Potecile nu mai sunt vizibile, la fel ca și marea majoritate a semnelor de marcaj, abordarea fiind strict alpină. Pe versanți sunt zone întinse unde zăpada proaspătă s-a depus în strat de peste 30 de centimetri, peste stratul existent deja, înghețat, existând toate condițiile alunecării cu ușurință și apariția de avalanșe însemnate cantitativ. În urma viscolirii s-au format troiene de 100-150 centimetri de zăpadă fără coeziune. Din păcate, în perioada 2010-2016, pe fondul unor ierni mai uscate si relativ mai calde, existența pericolului de avalanșă a fost minimizată, totodată crescând foarte mult numărul practicanților de sporturi de aventură, unii dintre aceștia neluând în seama acest risc. Ultimele trei ierni au fost deja cu o revenire la normalul cantităților de zăpadă, ceea ce a condus imediat și la înmulțirea cazurilor fatale cu turiști implicați în avalanșe, iar acum avem o a patra iarnă cu un debut întârziat, cu precipitații solide relativ puține, dar cu foarte mult viscol, ceea ce creează transport de zăpadă, creând plăci de vânt, foarte periculoase dacă sunt destabilizate.”
Prognoza meteo pentru următoarele zile este în încălzire, ceea ce va duce cel puțin la menținerea gradului de risc. La începutul noului an vremea se va încălzi, astfel că se așteaptă apariția avalanșelor de dimensiuni mari în special pe pantele cu orientare estică, deja încărcați cu plăci de vânt, iar după căderea întunericului, pe versanții nordici. Nu trebuie neglijat faptul că în anii trecuți s-au produs avalanșe cu victime decedate în munții din țara noastră, astfel că nu trebuie subestimate sub nicio formă avertismentele serviciilor Salvamont!
Sfatul șefului „Salvamont” Argeș pentru cei care își vor petrece sejurul în munții Argeșului este să nu încerce să urce pe traseele închise și să ceară informații salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul Național Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei în partea joasă a masivelor montane, în așa fel încât să existe o marjă de siguranță de o oră de lumină, după terminarea acesteia, ținând cont că la ora 16:48 este întuneric, mai ales dacă vă aflați în pădure de conifere. În afara echipamentului obligatoriu iarna (încălțăminte și îmbrăcăminte adecvată, colțari, piolet etc.) trebuie să existe în permanență în rucsac o lanternă cu baterii proaspete pentru fiecare participant, evitând astfel situații neplăcute. Inclusiv în cazul excursiilor cu autoturismul este indicat să aveți încălțări și îmbrăcăminte de iarnă, chiar și o lanternă, pentru situațiile în care ați putea fi nevoiți să vă deplasați pe jos. De asemenea, trebuie evitată cu desăvârșire parcarea sau chiar și numai oprirea autoturismelor la baza pantelor dezgolite, încărcate cu zăpadă, deoarece se semnalează des curgeri de zăpadă care ajung până pe carosabil. În perioada de iarnă, care la altitudini mari durează până la sfârșitul lunii mai, este necesară o prudență mărită pentru a evita situațiile nedorite.
SCALA EUROPEANĂ DE RISC DE AVALANȘĂ
1 – RISC REDUS: stratul de zapadă este în general stabilizat pe majoritatea pantelor; declanșarea avalanșei este posibilă doar în cazul unei supraincărcări mari a stratului de zapada de pe pantele înclinate. Spontan se pot produce doar curgeri sau avalanșe de mici dimensiuni.
2 – RISC MODERAT: pe anumite pante suficient de inclinate, stratul de zăpadă este mediu stabilizat; în rest este stabil. Declanșările de avalanșe sunt posibile mai ales din cauza supraîncărcării (cu schiori sau turiști) și pe unele pante ce sunt descrise în buletin. Nu sunt așteptate declanșările spontane de avalanșe de mare amploare.
3 – RISC INSEMNAT: pe numeroase pante suficient de înclinate, stratul de zăpadă este mediu sau puțin stabilizat; declanșările sunt posibile chiar în condițiile unei slabe supraîncărcări și pe numeroase pante, mai ales pe cele descrise în buletin; în anumite situații sunt posibile unele declanșări spontane de avalanșe medii și cateodata chiar avalanșe mari.
4 – RISC MARE: stratul de zăpadă este puțin stabilizat pe majoritatea pantelor suficient de înclinate; declanșarea este probabilă chiar și printr-o slabă supraîncărcare, pe numeroase pante suficient de înclinate, în anumite situații sunt de așteptat numeroase declanșări spontane de avalanșe medii și câteodată chiar mari.
5 – RISC FOARTE MARE: instabilitatea stratului de zăpadă este generalizată; se produc spontan numeroase declanșări de avalanșe de mari dimensiuni, inclusiv pe pante puțin abrupte.