Anunţul prefectului Emanuel Soare că în Argeş au fost stabilite două centre de izolare în cazul în care apar suspiciuni de infectare cu noul coronavirus a pus pe jar autorităţile locale. Sorina Honţaru, şefa DSP Argeş, a avut dreptate când a spus că vor apărea revolte dacă respectivele centre nu vor rămâne secrete: primarul din Nucşoara – localitate în care a fost instituit un astfel de centru la baza de agrement – spune că turismul va fi afectat serios din acest motiv.
„Închidem comuna”
Aşa cum v-am informat, în Argeş au fost stabilite două astfel de centre: la fosta tabără de elevi din Nucşoara, aflată la 75 de kilometri de Piteşti, care are 10 camere, şi la o cabană de vânătoare (Bahna) ce aparţine Direcţiei Silvice Argeş, din aceeaşi localitate. Primarul comunei, Ion Cojocaru, susţine că decizia autorităţilor, în frunte cu prefectul, este pripită şi va afecta serios turismul din zonă. „Prin comuna Nucşoara se ajunge pe Vârful Moldoveanu, cel mai înalt vârf montan din ţară, denumit şi «Acoperişul României». Noi am făcut eforturi supraomeneşti să promovăm acest obiectiv turistic, iar acum autorităţile judeţene vin şi pun lacăt pe poarta de intrare în comună prin cele două locaţii de carantină. Vedem ce se întâmplă în Europa şi cum panica face ca astfel de zone de carantină să fie ocolite de toată lumea. Anul trecut numărul turiştilor a crescut cu 300%. Şi acum ce facem? Închidem comuna, printr-un gest pripit, ca să nu zic iresponsabil, şi care nici nu rezolvă problema, ci doar va alunga turiştii din zona noastră”, a declarat primarul Cojocaru.
Edilul-şef mai spune că cele două locuri stabilite pentru carantină sunt nişte dărăpănături în care nu poţi să „izolezi” nici măcar un câine, darămite un virus.
Atracţii
Nu doar Vârful Moldoveanu este principala atracţie din zonă, ci şi casa Elisabetei Rizea, fostă luptătoare anticomunistă: această casă va fi transformată în muzeu. Tot în Nucşoara se află Lacul Învârtita, care face parte din frumuseţile unice ale naturii. Este cel mai mare lac carstic format pe gips (sulfat de calciu şi rocă solubilă) de la noi din ţară.
Aflat la o altitudine de 780 m, în regiunea muscelelor subcarpatice dintre Râurile Brădetu şi Doamnei, lacul a fost declarat monument al naturii şi este inclus în arealul rezervaţiei naturale Măgura-Nucşoara. Apărut la sfârşitul secolului al XIX-lea, lacul, cu o suprafaţă de 2,2 hectare şi o adâncime de 5 metri, s-a format într-o dolină pe gips, prin dizolvare, apoi a suferit procese de sufoziune şi de tasare. Lacul Învârtita este unul dintre cele mai importante obiective turistice din zona Munteniei şi datorită izvoarelor sulfatate, calcice, sodice sau sulfuroase ce se pot folosi în scopuri balneare.
Argeşeni, în carantină
Conform prefectului Emanuel Soare, există cinci argeşeni în carantină la Bucureşti (ca măsură de prevedere), iar 52 sunt izolaţi şi monitorizaţi la domiciliu. Niciun argeşean nu se află la izolare în vreunul dintre centrele din Argeş. Oricum, dinamica datelor este continuă, având în vedere evoluţia virusului.
11 Comentarii
Anonim
Argesul este groapa de gunoi, anticamera mortilor si lazaretul Romaniei.
Geo
Deci tu daca te imbolnavesti esti un gunoi in anticamera mortii? Ai gandit vreun pic cand ai debitat tampenia asta?
Anonim
Ma gandesc ca daca vom fi colegi de camera tinand cont de varsta si aplecarea spre rosu vei da ortul inaintea mea cu un ceas.
Anonim
Argesul este un judet rosu, plin de bolsevici cu interese personale, au impartit Muscelul si l-au transformat in mosie proprie. Interventia actuala le strica jocurile.
Anonim
Trebuia luate containere si duse pe Insula Belina ca acolo nu se supara decat Dragnea care momentan nu-i acasa
Anonim
Ce spital fain iesea din cladirea Prefecturii Arges…Si asa nu are niciun sens ditamai haidamacul
Anonim
Toți postacii anteriori, înafara lui Geo, niște zerouri.
Anonim
Ar fi fost de mare mirare & ajutor ca individul (cam supraponderal !) din poză, primar la Nucşoara, să fie purtătorul de cuvânt al altora decât nucşorenii („glasul pământului” infierbântat (!) în care stau înrădăcinați) gândind la veşnicia care s-a născut …în satul lor de …”guşați de muncel”…şi care (ei) îl (mai) aleg (primar) şi în 2020… moț (câinos/ de pază !)…în frunte@ lor… („dacă vor ei”!) ?…Şi d’aia !
Anonim
ce s-a facut din tara noastra, numai avem copiii, numai avem siguranta zilei , nu mai avem nimic, incotr-o ne indreptam , va place unde am ajuns? in 30 de ani?
Anonim
Cojocaru, partial are dreptate, dar tot un primar lipsit de caracter ramane ! Pai cum sa nu fie dolofan …. ca doar nu face nimic ! Dezinformeaza opinia publica si mobilizeaza eloctoratul lui ! Seamana asa de mult cu ei – mai ales la caracter !
Anonim
Asta e primar? Reusite 0 in localitatea lui, niciun drum asfaltat, niciun proiect mare demarat. Isi face campanie pe spatele acestor probleme. Un PSD-ist adevarat, asa fac toti. Niste javre, tin comunitatile pe loc.