Printre problemele urbane cu care se confruntă cetăţenii Piteştiului, „înghesuiala” din domeniul construcţiilor ocupă un prim loc, alături de cea a locurilor de parcare. Se ridică imobile la mică distanţă de alte blocuri, spre disperarea multor locatari afectaţi. Cine ar fi crezut că şi la …cimitir, oamenii au nemulţumiri asemănătoare?
Se impune o nouă extindere
Criza locurilor de veci, despre care cotidianul nostru a scris în repetate rânduri, pune administraţia cimitirelor din Piteşti, în situaţia de a căuta soluţii de compromis. Atât în mandatele succesive ale lui Tudor Pendiuc cât şi în cel al actualului primar Cornel Ionică s-au făcut eforturi pentru a ţine „fenomenul” sub control.
În ultimii 30 de ani s-a tot „rupt” din terenul fostului tancodrom al unităţii militare pentru extinderea cimitirului Sf Gheorghe, cel mai întins din câte există în urbe. De fiecare dată însă, la scurt timp după ce o suprafaţă de teren era dată în folosinţă, locurile de veci nou-create erau concesionate şi folosite astfel că, ar fi nevoie de o extindere anuală a cimitirului, ceea ce, desigur, este imposibil.
Astfel, de ceva timp se încearcă rezolvarea unor cereri prin sacrificarea micilor spaţii verzi ori prin îngustarea unor alei dintre morminte. Conducerea administraţiei cimitirelor admite că numărul cererilor pentru locuri de veci depăşeşte cu mult posibilităţile de soluţionare în ciuda faptului că există şi cimitire parohiale în câteva cartiere ale urbei, astfel că, pentru cimitirul Sf. Gheorghe, prioritate au cetăţenii care locuiesc în zona centrală a Piteştiului.
Estetica s-a făcut…ţăndări
Vă prezentăm cazul concret al familiei Vâlcu, deţinătoarea unui cavou în zona I a cimitirului Sf. Gheoghe, în apropierea fântânii de pe aleea centrală. În faţa locului de veci deţinut de respectiva familie, exista un mic spaţiu verde, perfect pentru estetica zonei. Florile care creşteau în fiecare vară în „dreptunghiul” de iarbă de lângă un falnic castan, încadra cavoul, încântând privirile trecătorilor. În plus, cum faţada şi uşa construcţiei sunt pe partea sudică, pe tot parcursul zilei soarele învăluia cu lumina lui cavoul, razele sale strecurându-se prin fereastră precum în catedralale gotice din Occident.
Pentru doamna Elena Vâlcu, deşi un drum la cimitir îi amintea că toţi suntem trecători, micuţa „grădiniţă” cu iarbă şi flori avea darul de a-i îndulci starea de tristeţe. Fire sentimentală, distinsa doamnă zâmbea dicret gândindu-se că într-un fel, în plan real, se va întâmpla precum în descrierea preoţilor la slujba înmormântării: „…în loc luminat, cu verdeaţă, de unde a pierit toată durerea şi suspinul…”
Mare a fost dezamăgirea familiei când a constatat că peisajul este distrus din cauza unui nou…loc de veci. Pe spaţiul din faţa cavoului a început încă de anul trecut amenajarea unei cripte. Oftând din adâncul inimii, doamna Vâlcu s-a resemnat iniţial cu noua situaţie, consolându-se cu faptul că totuşi cripta nu va fi atât de mare încât cavoul pe care-l deţine să nu se mai vadă din aleea principală. Timpul a trecut, amanjarea „locuinţei” vecinului s-a desfăşurat anevoios şi, ce-i drept, niciunul dintre membri familiei afectate, nu a mers atât de des la cimitir încât să monitorizeze „şantierul”. Probabil şi din cauza caniculei, sau din alte motive, muncitorii vin rar astfel că e greu de intuit când ar putea fi lucrarea finalizată.
Şoc! Soarele nu mai pătrunde…
În urmă cu câtva timp, doamna Elena Vâlcu a mai făcut o plimbare, urcând dealul până la Sf. Gheorghe. Ceea ce a descoperit a avut un impact emoţional teribil asupra bietei femei. În dreptul uşii cavoului său o ditamai…structura de lemn! Este vorba despre cofrajele necesare construcţiei noului loc de veci. Doamna Elena Vâlcu şi-a revenit cu greu din şocul pe care i l-a produs priveliştea care i se înfăţişa.
Conform explicaţiilor pe care le-am primit de la administraţia cimitirelor, astfel de cofraje sunt folosite la orice tip de construcţie şi, evident, spaţiul pe care-l ocupă ele, atât în plan orizontal cât şi vertical, este mult mai mare decât construcţia în sine iar supărarea unor „vecini” care au locuri de veci în apropiere nu este justificată deoarece cofrajele vor fi demontate la un moment dat iar pe de altă parte, şi cei revoltaţi, la au procedat la fel în urmă cu mulţi ani, când şi-au amenajat locurile de veci. Cu alte cuvinte, se face apel la înţelegere şi toleranţă. Doamna Elena Vâlcu care a fost îngăduitoare până acum, este foarte revoltată. Crede că se profită de bunătatea ei şi, chiar dacă admite că a mai rămas loc pentru acces în cavou, tot i se pare incorect cum s-a acţionat.
Are o sumbră presimţire şi crede că nici castanul din faţa cavoului nu mai are viaţă lungă. Pentru a nu fi şi acesta sacrificat pe „altarul” nevoii de spaţiu, îşi doreşte ca la faţa locului să vină însuşi primarul Cornel Ionică. Cum este însă sceptică în privinţa unei vizite a acestuia la cimitir pentru clarificarea situaţiei, singura posibilitatea este să-şi spună amarul inimii cotidianul nostru pentru ca toţi piteştenii să ştie despre abuzurile care se fac.
O palidă consolare pentru că supărarea nu-i va trece niciodată. Din cauza „măgăoaiei” de lemn şi metal, razele solare sunt obturate şi astrul zilei nu mai poate încălzi şi lumina faţada cavoului! Nici nu mai intră prin fereastră precum în catedralale gotice ale Occidentului…
