Făcând parte din corpul medical românesc, până la evenimentele din decembrie ’89 traversasem patru cincinale de carieră. Dacă adaug și pe cei șase ani de student medicinist, pot spune că aveam o imagine completă despre tot ce înseamnă acest domeniu: dispensare rurale, clinici universitare de prestigiu, policlinici și spitale mari și mici, dotarea lor precară, dar și calitatea incontestabilă a majorității medicilor școliți temeinic. Românii aveau un respect deosebit pentru medici, de care-i nevoie într-o viață irepetabilă. Astăzi, într-o țară cu totul ieșită în decor, unde în niciun domeniu lucrurile nu merg bine, relația corpului medical cu pacienții nu avea cum să fie altfel decât una de balamuc. Sunt foarte rare zilele în care să nu apară discuții soldate cu nervi, injurii și amenințări.
Bolnavii sunt, în general, țâfnoși, li se urcă repede mânia la cap, nu au răbdare, nu dau doi bani pe regulamente, se autovictimizează, îți trântesc cu năduf ușa în nas, după care pleacă, băgându-i cu voce tare în aia mă-sii atât pe medici, cât și pe guvernanți. Mentalitatea multora este ca pe vremea lui nea Nicu: doctorii trebuie să le stea oamenilor muncii la dispoziție zi și noapte, să îi bibilească, să le cânte în strună, să le înțeleagă toate necazurile, să nu le ceară documente din care să reiasă calitatea de asigurați, iar la final asistentele medicale să le facă pro bono unora dintre bărbați și câte un masaj thailandez. Degeaba le spui că nu poți depăși zilnic un anume număr de consultații, motiv pentru care unii trebuie să fie reprogramați, și că ar fi normal ca, după ani de zile de când au fost introduse, românii să știe care este PIN-ul cardurilor. Iar când se mai pornește și câte o campanie mediatică împotriva corpului medical, lumea devine și mai rea, acuzându-i pe toți de-a valma de birocrație și corupție.
Altfel, la Pitești, un oraș cu pretenții, la policlinica de la kilometrul zero, la WC-ul pentru pacienți, într-o oră dispare totul: hârtie igienică, săpun lichid, dezinfectant sau șervețele. Avem o vocație a distrugerii și a furtișagurilor oricât de mărunte.
Un Comentariu
Zoil
” … relația corpului medical cu pacienții nu avea cum să fie altfel decât una de balamuc” .
Cum se vede treaba ajunge-vei la fel, dara …mult departe esti de Luceafar !