Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, de fel din judeţul Argeş (este născut în Câmpulung Muscel), a fost ales preşedinte al Grupului Ambasadorilor Francofoni la ONU.
Evenimentul a avut loc la sediul Misiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF) din New York. Este pentru prima dată când un ambasador român este ales în această funcţie în cadrul comunităţii diplomatice francofone la ONU. Comunicatul citat apreciază că este vorba de o recunoaştere a contribuţiei României la promovarea valorilor francofoniei, precum şi a activismului şi vizibilităţii Misiunii Permanente a României la ONU. OIF numără 57 de state membre cu drepturi depline, trei state asociate şi 20 de ţări cu statut de observator. România a obţinut statutul de membru cu drepturi depline al organizaţiei în 1993.