În perioada 10-12 septembrie, președinții filialelor Ordinului Asistenților Medicali din România s-au reunit la București în cadrul lucrărilor Consiliului Național. Filiala OAMGMAMR Argeș a fost reprezentată de Estera Stămoiu, în calitate de președinte.
Pe ordinea de zi a consilierilor s-au aflat 10 puncte de interes privind profesia de asistent medical. Unul dintre subiecte a fost Ordinul MS 1076/2019 pentru aprobarea Normelor de organizare și desfășurare a programelor de specializare în vederea reconversiei profesionale, precum și în vederea dezvoltării abilităților profesionale pentru asistenții medicali.
Noul cadru legislativ, mai sus menționat, aduce îmbunătățiri normelor preexistente, în sensul că la aceste programe pot avea acces toți asistenții medicali, prevăzuți în mod expres în anexa 1 la norme, indiferent de nivelul de calificare. Altfel spus, se pot înscrie și asistenții medicali cu studii superioare.
Un alt element de noutate constă în faptul că în cazul programelor de specializare în vederea obținerii de abilități profesionale pentru un procent din locuri, nu mai mare de 20%, înscrierea se va putea face direct de către asistenții medicali. Așadar, pe lângă solicitările de înscriere ale angajatorilor, asistenții medicali se pot înscrie și ei în mod direct.
”Modificările sunt binevenite și aduc cu sine o creștere a oportunităților de dezvoltare profesională a asistenților medicali, permițându-le și acestora să se înscrie în mod direct la aceste programe. Sper ca și angajatorii să valorifice aceste posibilități, oferindu-le șansa asistenților medicali să dobândească noi cunoștințe teoretice și abilități practice impuse de schimbarea condițiilor de muncă, pentru creșterea performanțelor profesionale și satisfacerea la un nivel superior a cerințelor beneficiarilor prin acordarea unor servicii medicale de calitate”, a precizat Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș.
O altă temă abordată a fost organizarea examenului de grad principal, sesiunea 2019. Examenul se va organiza și desfășura în baza metodologiei aprobate prin Ordin MS, în luna octombrie, în zilele de 24 și 25 octombrie. Tematica și bibliografia pentru toate specialitățile pot fi consultate pe site-ul www.oammr-arges.ro.
Condiția principală de participare la examen rămâne aceea de a avea 5 ani experiență profesională, la data susținerii examenului. ”Toate informațiile de interes pentru asistenții medicali privind condițiile de înscriere, documentele necesare, perioada înscrierii, locul de desfășurare, vor fi comunicate și făcute publice tuturor asistenților medicali interesați, în perioada imediat următoare”, a completat Estera Stămoiu.
Exercitarea profesiei în regim independent a fost un alt subiect aflat în atenția consilierilor. La nivelul Consiliului Național a fost constituit un grup de lucru pentru revizuirea Normelor metodologice privind exercitarea profesiei în regim independent. De menționat că din grupul de lucru a făcut parte și Estera Stămoiu, președintele filialei Argeș.
Pe ordinea de zi s-au aflat și 6 proiecte de hotărâre aprobate de consilierii naționali, care privesc: completarea Metodologiei de reatestare a competențelor profesionale, aprobarea procedurilor electronice utilizate în cadrul cererilor de recunoaștere a calificărilor de moașă și asistent medical și alte problematici care au necesitat aprobări ale Consiliului Național.