În urmă cu trei zile, doi tineri au spart un geam al unui magazin alimentar situat pe bdul IC Brătianu din Piteşti. Valentin Adrian O., în vârstă de 33 de ani, din Bradu, şi Aurel C., de 30 de ani, din Piteşti, au fost depistaţi ieri după-amiază de agenţi ai Secţiei 1 de Poliţie Piteşti, după ce au fost vizionate imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale magazinului. Împricinaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi duşi în arestul Poliţiei Argeş pentru tentativă la infracţiunea de furt calificat. Iniţial, s-a considerat că este vorba doar despre distrugere, dar camerele supraveghere au evidenţiat că împricinaţii erau croiţi, cum se zice, să intre în unitatea ca să fure. Neşansa lor a fost că s-a declanşat alarma, context în care s-au speriat şi au rupt-o la fugă. Aşa se face că încadrarea juridică a faptei a fst schimbată de la distrugere la tentativă de furt calificat, iar cei în cauză sunt figuri cunoscute poliţiştilor de la Secţia 1, cărora nu le-a fost foarte greu să le dea de urmă.
Val. NICOLAU