Judiciarişti din cadrul Formaţiunii de Investigaţii Criminale Costeşti au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunea de tâlhărie calificată şi au reţinut trei bărbaţi, toţi din Hârseşti. Aceşti sunt Cornel N., de 34 de ani, Daniel Mihai F., de 24 de ani, şi Andrei Răzvan C., de 25 de ani.
Din verificările efectuate s-a stabilit că, în cursul serii de 7 aprilie, cei în cauză au atacat un bărbat de 45 de ani, din Bârla, pe care l-au deposedat, prin acte de violenţă, de suma de aproximativ 350 lei şi de un pachet de ţigări.
Anterior sesizării infracţiunii de tâlhărie, autoturismul cu care împricinaţii de deplasau fusese oprit pentru control de către poliţişti ai Secţiei Rurale Lunca Corbului, împrejurare în care cei trei ocupanţi au fost legitimaţi şi sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea ordonanţelor militare în vigoare cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei.
După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Un Comentariu
NIR
” … şi au reţinut trei bărbaţi ” – Nu mai numi „barbati” pe aiste pusle imputite si scarboase !