Trei tineri au ajuns după gratii după ce poliţiştii i-au depistat în flagrant că au comis o spargere şi au furat bunuri de valoare.
În noaptea de luni spre marţi, poliţişti din Poiana Lacului supravegheau traficul rutier pe raza localităţii. Ei au făcut semnal de oprire unui autoturism, iar conducătorul auto a tras pe dreapta. Efectuând un control al maşinii, oamenii legii au constatat că în portbagaj erau un cazan de fabricat ţuică, o motocositoare şi un motofierăstrău, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de provenienţă. Cei trei ocupanţi ai automobilului au fost legitimaţi, stabilindu-se că se numesc Alin Angeru, de 21 de ani, Alin Enciu, de 30 de ani, ambii din Vedea, şi Cosmin Ungureanu, de 20 de ani, din comuna Făgeţelu, Olt.
Din cercetări a rezultat că, în aceeaşi noapte, cei trei suspecţi ar fi pătruns în locuinţa unui bărbat de 65 de ani, din Poiana Lacului, de unde ar fi sustras bunurile precizate. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat, iar obiectele au fost restituite păgubitului. Totodată, împricinaţii au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul Poliţiei Argeş, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunere de arestare preventivă.