Peste 300 de polițiști și polițiști locali, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții cu atribuții în domeniu, continuă acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19. În ultimele 24 de ore, au fost organizate 28 de acțiuni punctuale (din care 24 de acțiuni independente ale polițiștilor, 3 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții). Au fost verificate, în total, 2.957 de persoane. Totodată, 106 autovehicule au fost controlate, iar 88 de societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.
Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 72 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.000 de lei, astfel:
-37 de sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei, ca urmare a nepurtării măștii de protecție;
-două sancțiuni, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina;
-32 de sancțiuni, în valoare totală de 8.000 de lei, ca urmare a organizării și participării la petreceri private;
-o sancțiune, pentru un operator economic, ca urmare a nerespectării măsurilor de diminuare a impactului riscurilor.
Exemple:
În noaptea de 26 spre 27 decembrie a.c., în jurul orei 01.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au constatat faptul că, într-un apartament de pe raza de competență, se afla în desfășurare un eveniment privat, la care participau mai multe persoane. Evenimentul a fost întrerupt, iar în urma celor constatate, organizatorii au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei, conform Legii 55/2020, fiind aplicate, totodată, și două sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
În ziua de 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu, care efectuau verificări ale persoanelor pentru care au fost instituite măsuri de izolare sau carantinare la adresa aleasă, au constatat că doi bărbați, de 19, respectiv 42 de ani, din Cuca, nu au respectat măsura izolării la adresa aleasă, de pe raza aceleiași localități. Ca urmare a celor constatate, aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi, în valoare totală de 2.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată D.S.P. Argeș.
În ziua de 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au constatat faptul că, într-un restaurant din cartierul Trivale, se afla în desfășurare un eveniment privat, la care participau 30 de persoane. Evenimentul a fost întrerupt, iar în urma celor constatate, organizatorul și participanții au fost sancționați contravențional, cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020.
În ziua de 27 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr au constatat, cu ocazia verificărilor pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19, că un bar din comuna Rucăr era deschis publicului, iar în interior se aflau mai multe persoane. Ca urmare a celor constatate, administratorul a fost sancționat contravențional, conform Legii 55/2020, totodată fiind dispusă măsura complementară a suspendării activității pe o perioadă de 30 de zile.