Aş vrea să scriu despre Covid-19 în stil de reportaj. Nu în genul memorialistic. Memoriile nu sunt altceva decât o culegere de amintiri şi reflecții personale în jurul unei anumite experienţe de viaţă. Cărţi, articole, studii despre virusul gripal s-au publicat şi se vor mai publica destul de multe. Or, un reportaj bine făcut înregistrează faptele, nu părerile personale. Materialul său este actul pur şi simplu. Iar sensibilitatea celui ce prezintă reportajul respectiv este de factură motrică. Căci se prezintă fapte şi acte din locuri diferite. Aşadar, reportajul are această calitate de a prezenta o realitate în mod direct, fără artificii literare. Fantezia reporterului se reduce la deplasarea dintr-un loc în altul, ca o călătorie.

Reporterul trece uşor peste prejudecăţi de scris. El prezintă pur şi simplu realitatea. Genul reportajului, specific ziariştilor, l-a îmbrăţişat învăţatul francez Montaigne, care a plecat prin ţara să scrie despre copii. Iar maniera în care erau prezentate condiţiilor în care trăiau copiii francezi rămâne într-o oarecare măsură valabilă şi astăzi. Este o prezentare simplă şi clară. Acelaşi lucru îmi doresc şi eu. Dar nu să scriu despre copii, ci despre pandemia de Covid-19, nu în sens medical, ci să prezint modul în care oamenii se raportează la ea. Or, fără dorinţa de a pleca la drum nu se poate scrie un reportaj bun. Un reportaj despre tocmirea lumii în care trăiesc.

Timp de aproape doi ani am stat în casă şi în jurul ei de teama lui Covid-19. Iar dacă am mers mai departe de casă, am purtat mască şi am păstrat distanţa fizică de oameni. Apoi, m-am vaccinat împotriva acestui virus gripal. În tot acest timp, aşadar, am studiat despre Covid-19 şi am înţeles că aceste virusuri se comportă întocmai ca microbii, având o viaţă proprie şi o evoluţie particulară. Izolarea lor este foarte importantă, distrugându-le legătura cu viaţa. Aşadar, în această perioadă s-au scris mult şi s-a vorbit la fel în mass-media despre Covid-19. Însă, neavând studii de specialitate, este mai mult decât probabil faptul că, pentru a şti cu adevărat ce s-a petrecut în ultimii doi ani – şi încă se mai petrece – pentru a sesiza înţelesul lucrurilor şi pentru a surprinde atmosfera autentică trăită astăzi, cititorul de mâine ar trebui să citească reportaje scrise de la faţa locului, nu numai articole şi analize făcute în cabinete medicale sau să vizioneze emisiunile televizate despre această pandemie. Mai ales că oamenii au tendinţa de a exagera un eveniment social sau sanitar, politic sau economic al momentului istoric în care trăiesc. Majoritatea celor scrise azi sunt determinate afectiv, aderând astfel la adevărul zilelor noastre, iar o problemă colectivă actuală devine mâine o simplă poveste. Or, dacă azi trăim în nelinişte chiar şi la nivelul faptelor banale, aceasta nu înseamnă că la fel vom trăi şi în viitor. Un adevăr rămâne în urmă ca să se impună un altul.

Pe parcursul a cel puţin un an şi jumătate, aşadar, a trebuit să facem faţă unor adevărate şocuri: sanitare, economice, financiare. Dar cel mai mare şoc este cel creat de nesiguranţă, deci de cel emoţional. Ne dorim cu toţii să ne întoarcem la viaţa de dinaintea pandemiei sanitare şi să avem din nou predicţia asupra a ceea ce va urma să se întâmple în viaţa noastră. Iluzia controlului vieţii era destul de mare până la acest virus gripal, ceea ce era aşadar o… iluzie. Covid-19 ne-a schimbat acest raport cu viaţa, determinându-ne să o înţelegem mai bine. Adică, singura constantă a vieţii noastre este nesiguranţa. Aşa a fost de când există viaţă pe pământ. Noi ne putem controla viaţa într-o mică măsură. Acesta este un adevăr ce abia acum l-am învăţat cu adevărat – dacă l-am învăţat. Obişnuinţa este o deprindere cu care omul s-a învăţat un timp şi în care se simte bine. Obișnuinţele dau grad de confort mai mare, scutindu-ne de tensiunea nervoasă a nesiguranţei pe care orice schimbare o produce. Aceste obişnuinţe sunt chiar tiranice. Or, dacă nu ne vom obişnui cu ideea că nesiguranţa ocupă un loc central în viaţa noastră, vom fi afectaţi şi la nivel mintal. Aşa că singura modalitate de a parcurge cu bine această perioadă este să ne învăţăm mintea să nu se opună schimbărilor şi să încercăm să ne obişnuim cu nesiguranţa. Şi astfel, vom putea scăpa atât de frica de virusul gripal, cât şi de depresia ce o presupune. Toate acestea se pot înfăptui însă numai cu înţelepciune. Căci depresia, de exemplu, poate fi alungată numai de înţelepciune. Depresia, după psihologi, apare ca urmare a neînţelegerii a ceea ce se întâmplă cu tine. Ea fiind cauza unor dorinţe neverosimile şi care nu sunt înscrise în legile vieţii şi ale celor psihologice. Iar înţelepciunea în cazul lui Covid-19 este vaccinarea.
N.R. Acest articol, bine scris, este orice altceva numai reportaj nu! Asta ca să nu creăm confuzii.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio