Una dintre problemele cu care s-au confruntat, şi nu de acum, ci de vreo doi ani încoace, autorităţile piteştene o constituie alunecarea de teren de pe strada Zamfireşti, unde versantul dealului a luat-o la vale, a colmatat albia pârâului cu acelaşi nume şi afectat o parte din carosabil. În acest context, Primăria Piteşti a pregătit documentaţia, iar pe 5 septembrie va fi lansată procedura de ofertare a lucrărilor de consolidare, amenajare zid de apărare şi consolidare a versantului prăbuşit. Municipalitatea speră ca, după parcurgerea etapelor procedurale prevăzute de lege, lucrările de intervenţie să demareze cât mai repede cu putinţă, chiar în toamna acestui an dacă vor fi condiţii meteo favorabile. Graba autorităţilor este pe deplin justificată, pentru că, în caz de precipitaţii abundente, alunecarea se poate reactiva, iar cel mai mult vor avea de suferit locuitorii zonei, care se pot confrunta din nou cu inundaţii, aşa cum au păţit-o în ultimii ani, şi ale căror case sunt în pericol de prăbuşirea terenului. Lucrările presupun două soluţii propuse de specialişti, care vor fi analizate în şedinţa de consiliu local şi va fi stabilită cea pentru care se va opta.
Val. NICOLAU