Miercuri, la Târgu Mureş a luat startul competiţia mondială de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat World Rescue Challenge (WRC) organizată de IGSU în parteneriat cu World Rescue Organisation. Timp de trei zile evenimentul va reuni cele mai bune echipe de descarcerare şi prim ajutor din lume, cu participare din 16 ţări. Groupe Renault România s-a alăturat Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe care-l sprijină în acţiuni al căror scop este pregătirea personalului specializat pentru situaţii de urgenţă. La competiţia de la Târgu Mureş, Grupul Renault România asigură suport pedagogic pentru pompierii paramedici şi pune la dispoziţie pentru acest concurs 120 de vehicule.
Prezentă la festivitatea de deschidere alături de dr Raed Arafat, şefa Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, care a înfiinţat SMURD, Adina Ionescu, director comunicare şi responsabilitate socială, a afirmat că siguranţa rutieră face parte din strategia de responsabilitate asumată de Grupul Renault România, care timp de trei ediţii a pus la dispoziţia IGSU 230 de vehicule pentru utilizare în cadrul simulării unor situaţii de urgenţă. În cadrul evenimentului, găzduit în premieră de România, au fost expuse vehicule adaptate clienţilor speciali de flote precum Duster Ambulanţă 4×4, Duster Army, Duster cu şenile şi Duster Pick-Up dezvoltate la centrul de inginerie Renault Technologie Roumanie în parteneriat cu carosieri agreţi şi fabricate la uzinele Dacia Mioveni.