A curs cerneală multă de Ziua Unirii! Nu numai rotunjind cuvinte, ci și mânjind fețe! Cerneala de pe fața lui Aurel Simion ne-a adus aminte de incidentul în care președintele Constantinescu a suferit același tratament. Este, din acest punct de vedere, o continuitate: societatea românească trăiește într-oagresivitate continuă. Este o societate conflictuală. Nimic nu scapă negativismului!
În acest ianuarie – pe lângă sabia lui Damocles, agitată, până la organizarea întrunirii CSAT, referitor la un eventuale război pornit dinspre Ucraina – câteva teme au rămas preponderente: efectul dezastruos al scumpirii energiei; un posibil plagiat (dovedit doar de jurnalista Șercan) care amenință încă un prim-ministru; gestionarea PNRR, amenințată de favoritisme politice și de corupție; mișcările intestine din coaliția de la guvernare și subiectul perpetuu… fotbalul! Tărăgănarea suspectă/supărătoare/ plină de suspansuri de subsol, de tradiționalele malversațiuni pe care fotbalul nostru le generează mai mereu a antrenat un „story” bogat.
Dez-unirea societății s-a arătat mai mult decât de obicei la Iași, de Ziua Unirii. Nu numai pandemia face imposibilă o adevărată Horă a Unirii! Unirea a fost înlocuită cu „Moldova – zonă liberă de fascism”, „Împreună pentru A8”, cu tensiunea creată de AUR. Impresia de ratare a prețuirii unei valori – un moment fundamental din istoria/devenirea României – rămâne! Numirea noului selecționer a fost – și ea – în același spirit de neînțelegeri. Referindu-ne la acest subiect, am vrea să subliniem, de la început, faptul că și el face parte din ceea ce credem că se manifestă azi, în societate: o criză de valori, o relativizare a acestora. „Boloni sau….?” – a dominat comentariile imaginarei tribune. Boloni venea cu 102 de selecții în naționala României, cu o carieră europeană de succes în Belgia și Portugalia, cu un statut de intelectual în lumea fotbalului, cu o retorică și un comportament occidentale.
A simțit chiar nevoia să se facă înțeles de public: a explicat de ce și cum nu a acceptat contractul FRF. Aici este loc, desigur, de multe comentarii și cine intră în… gura fotbalului are de ce să nu fie confortabil!
Revenim și întărim ideea că s-a jucat, semnificativ, un cântar al valorilor; nu cele individuale, ci acelea pe care le antrenează și fotbalul, cel mai subiectiv, mai orgolios și mai pasionant domeniu!!! Demisia, în 2001, de la națională este un capitol neuitat de fani. Aceștia n-au uitat și ce a declarat Boloni, într-un interviu din „La Derniere Heure” (2008): „Mă întrebați de ce eu prefer să se spună că sunt mai degrabă maghiar decât român. Nu e o chestie de preferință. EU SUNT UNGUR. PUNCT.” „Am primit educație și cultură maghiară. Mulțumesc părinților mei”. Amintind – și noi – poziția lui Boloni, o facem (doar) să se înțeleagă mai bine fondul comportamental al celui care negocia: un om ce se consideră european, cu principii verificate în culturi fotbalistice diferite, cu știința negocierii exacte a termenilor. Nu avansăm aici comparații cu antrenori legendari ca Matt Busby, Alex Ferguson, Arsene Wenger, evident superiori lui Boloni! Contactul cu valorile occidentale i-au dat însă o conduită, rezultatele un orgoliu profesional, iar cultura dată de o facultate un discernământ evident și o siguranță… supărătoare într-o lume, a fotbalului, nesigură, împovărată de puterea banului.
Spunând toate acestea nu devenim deloc susținătorii lui Boloni; îi „citim” doar poziția. Alegerea lui Iordănescu pare, credem, a fi bună. Cum însă fotbalul n-a avut niciodată răbdare și cum fotbalul românesc a devenit din ce în ce mai slab (…), rezultatele vor fi hârtia de turnesol a alegerii…
