Procedura înscrierii copiilor la grădiniță a fost simplificată în contextul pandemiei. Cererile-tip vor putea fi depuse online, prin poștă sau chiar telefonic ori prin fax – prin numerele de contact puse la dispoziție de grădinițe. Potrivit Cătălinei Dumitrașcu, inspector școlar general adjunct, grădinițele din Argeș, în special cele cu program prelungit, sunt supraaglomerate în acest moment, unii educatori ajungând să lucreze chiar și cu 30 de copii. Această problemă ar putea fi rezolvată prin așa-zisele containere modulare – este de părere adjunctul Inspectoratului Școlar.
Cătălina Dumitrașcu: „Grădinițele din județ sunt supraaglomerate; nu este un lucru pe care să-l ascundem. Nu se mai funcționează de mult cu 20 de copii la grupă. Este firească această nevoie a părintelui, de a avea copilul în grija unui personal specializat și de a merge, în același timp, să-i asigure micuțului traiul zilnic. Fiecare dintre noi suntem ocupați în cea mai mare a timpului până la orele 16-17 și atunci există o cerere destul de mare pentru grădinițele cu program prelungit. Ajungem, din păcate, să funcționăm și cu 25-31 de copii la o grupă. Sunt foarte mulți. Poate că ar fi bine să pregătim cumva structura la nivelul municipiului Pitești. Există soluții și pot fi implementate astfel încât să suplimentăm cumva această cerere și să venim în întâmpinarea părinților. În iarnă am fost în Timișoara și am văzut un exemplu de bună practică: containere modulare adaptate activităților școlare. Din cauza supraaglomerării claselor la o școală, Primăria Timișoara a comandat asamblarea unor construcții modulare de tipul unor containere, complet mobilate și echipate cu toate utilitățile și tehnologia necesară susținerii cursurilor. Copiii au fost bucuroși să învețe în aceste spații nou create pentru ei; preferau să învețete în containerele acelea decât în clasele obișnuite.”
În județ există 23 de unități preșcolare care funcționează cu program prelungit, iar cele mai multe, 14, sunt deschise la Pitești. Grădinițele cu program normal funcționează, de obicei, în cadrul școlilor. În anul școlar 2019-2020 au fost înmatriculați la grădinițele din județ foarte mulți copii, aproximativ 16.000, dintre care 9.000 – la unitățile preșcolare cu program normal și 7.000 – la cele cu program prelungit.
Reînscrierile preșcolarilor la grădiniță se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie. Înscrierile copiilor care nu au frecventat până acum acest tip de învățământ se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Iar cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11-31 august. Ca noutate, grupa mare este obligatorie din toamnă pentru copiii de cinci ani. În cazul în care părinții nu-și trimit copiii la școală, legea educației prevede sancționarea lor de către primărie, amenzile fiind cuprinse între 100 lei și 1000 lei. Cei care nu-și pot plăti amenzile pot presta muncă în folosul comunității.
Numărul maxim de copii admiși la o grupă în grădinițe este de 20. Cu acordul inspectoratului, unitățile preșcolare cu program prelungit pot funcționa și cu grupe de câte 25 de copii.
(N.G.)
Un Comentariu
Anonim
Ori s-au înmulțit copiii după pandemie ori ne confruntăm cu un management foarte defectuos la nivel de conducere al ISJ Argeș
Sunt foarte bune containerele modulare. Copiii se vor acomoda cu pușcăria de mici!
Sistemul de educație din Argeș nu face altceva decât spală bani la greu. Interesul pentru educabili este mulțimea vidă.