Reguli noi privind obținerea permisului auto pentru viitorii șoferi.
Viitorii şoferi vor putea susţine proba teoretică pentru obţinerea permisului de conducere în orice localitate din ţară, potrivit modificărilor Codului rutier, adoptate, astăzi, de Camera Deputaţilor. În plus, actul normativ reduce timpii de aşteptare între examenul teoretic şi proba practică, notează Rador.
Codul rutier în vigoare stabileşte că examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere, numit sala, se susţine doar în faţa autorităţii competente pe raza căreia candidaţii au domiciliul sau reşedinţa. Modificările adoptate de către deputaţi prevăd că viitorii şoferi nu mai sunt condiţionaţi de acest lucru, însă proba practică, cunoscută sub numele de traseu şi eliberare a permisului de conducere, rămân doar în localitatea de domiciliu.
Pregătirea teoretică şi cea practică vor fi organizate pe module, iar şcolile de şoferi vor fi obligate să recunoască inclusiv cursurile parcurse de către candidaţi la alte instituţii similare. O altă modificare prevede că solicitanţii vor avea să susţină sala imediat după finalizarea cursurilor teoretice, iar pregătirea practică va putea începe până la data programării pentru susţinerea traseului. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, actul normativ urmând să fie transmis preşedintelui pentru promulgare.