În această lună, Guvernul a modificat, prin ordonanţă de urgenţă, Codul Rutier. Noile prevederi ar urma să intre în vigoare de la 1 octombrie, după ce vor fi elaborate regulamentul şi normele de aplicare ale actului normativ.
Astfel, noul text de lege le interzice şoferilor să atingă telefoanele sau alte gadgeturi cât timp se află la volan, amenda fiind de patru puncte de penalizare, adică 820 lei, de două ori mai mare decât în prezent. Decizia Executivului a venit în contextul numeroasele accidente produse din cauza şoferilor care făceau live pe reţelele de socializare. Modificarea este valabilă nu doar pentru telefoane, ci şi pentru alte dispozitive.
Până acum, legislaţia rutieră prevedea amenda minimă, de două puncte penalizare (410 lei), care se aplica doar celor depistaţi că sunt într-o convorbire telefonică folosindu-se de mână şi nu de căşti sau difuzor, (sistemul „hands free” – mâini libere). Astfel, la articolul 108, alineatul 1, litera c din OUG 195/2002, după punctul 5 se introduce un nou punct, 6, cu următorul cuprins: „se sancţionează ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod, în timpul conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai aflate în mişcare, a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (cum ar fi, spre exemplu, tableta, reportofonul, camera foto sau video”. Aceeaşi prevedere se aplică şi celor care conduc un vehicul aflat în mişcare, pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere (biciclete sau, mai nou, trotinete electrice). Dacă şoferul comite concomitent încă o contravenţie, el riscă să-i fie suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.
Potrivit unei statistici a reprezentanţei Comisiei Europene în România, întocmită în 2018, numărul de accidente rutiere fatale este în creştere şi a ajuns la 98 de cazuri la un milion de locuitori, ceea ce reprezintă dublul mediei din Uniunea Europeană unde se înregistrează 49 de cazuri la un milion de locuitori.
Un Comentariu
Anonim
Navigatorul nu-l poti folosii?