M-am bucurat degeaba când, pe drumul spre Câmpulung, am oprit la doar două semafoare – singurele care au mai rămas după vestitele lucrări de reabilitare ale DN 73. Ajuns pe plaiurile muscelene, am remarcat ceea ce mii de cetăţeni reclamă de ani buni: incompetenţa şi lipsa implicării autorităţilor locale în reabilitarea municipiului. Ba mai mult decât atât, m-am pus în pielea unui regizor de film horror care ar putea da marea lovitură dacă ar exploata câteva dintre „obiectivele” din zonă. Şi cred că mi-a ieşit măcar de-o nominalizare la vreun festival de profil.

Oraşul e în paragină

Majoritatea străzilor şi trotuarelor arată ca după bombardament, la fel şi imobilele. Nici măcar în Piaţa Primăriei cei responsabili nu mişcă un deget, zona fiind – în cel mai fericit caz – plină de cârpeli. Fântâna arteziană s-a degradat şi ea în ultimul hal, iar bazinul se umple doar când dă Domnul şi plouă. Pe bulevardul „Pardon” nu mai e loc de pardon, căci oamenii nu mai au chef de promenade şi se opresc la cârciumi şi terase să-şi înece amarul. Mă uit la ceas, e abia ora 11 şi văd deja primele victime ale zeului Bacchus: un nene îndrăgostit de „Fata culcată în iarbă” (n.r. – vin produs de cramele Jidvei) a reuşit să reproducă într-o bună măsură imaginea de pe etichetă. Întreb totuşi ce-i cu el, gândindu-mă că poate omului i s-a făcut rău din alte motive. Câteva babe abonate la bârfa zilei îmi confirmă însă bănuielile: „Băutura, mamă, fir-ar ea de băutură! Nu sunaţi la salvare, că se trezeşte el…”. Sigur, nici nu m-am gândit să sun, dar privind peste drum la „Marele Hotel Regal” mă gândesc că poate ar fi bine să se înfiinţeze un serviciu de salvare a clădirilor-monument. Victimă a nepăsării şi miză într-un proces în care sunt implicaţi moştenitori ai imobilului, dar şi Primăria, fostul hotel a ajuns un real pericol pentru trecători. Oricând se pot desprinde bucăţi din faţadă care pot răni sau chiar omorî pe cineva. Şi mai grav este că acest imobil e doar o piesă a unui tablou cu zeci de dărăpănături ce recomandă Câmpulungul regizorilor de filme horror şi amatorilor de senzaţii tari.

Coloşi industriali la pământ

Regizorii ar putea la fel de bine să filmeze scene de coşmar şi la marginea oraşului, la fosta fabrică de mobilă „Foresta”. Situată în apropierea fostei platforme ARO (acum depozit de deşeuri), impozanta clădire înfioară puţinii trecători care se încumetă să se apropie de ea. Agitat de o cafea proastă servită pe fugă de la un automat din centrul oraşului, mi-am făcut curaj şi am pătruns în curte, printr-o breşă din ceea ce a fost cândva corpul administrativ. Ceea ce-am văzut cu greu poate fi descris în cuvinte. Sunt poate cele mai dure imagini pe viu de care am avut parte până acum. Nu oricine are ocazia să vadă un colos industrial de care s-a ales praful, mai puţin câmpulungenii care s-au obişnuit deja cu drama. Asta urmează să se întâmple şi cu Arpechim dacă nu cumva se întâmplă o minune şi cineva cu putere de decizie o repune în funcţiune. Aşa cum am mai scris, sunt calcule precise realizate de ingineri care demonstrează că Petrochimia argeşeană ar aduce milioane de euro profit şi ar crea mii de locuri de muncă. Totul e să se şi vrea, însă ceea ce se petrece în ţara asta ne duce mai degrabă către zicala potrivit căreia… interesul poartă fesul. Revenind la Câmpulung, am să închei spunând că sunt totuşi două lucruri care mi-au plăcut: parcul Kretzulescu (reabilitare cu cântec, dar pentru omul de rând singura oază de relaxare din zona centrală) şi piaţa care, sincer, e mai bine organizată decât Ceairul de pildă. Unde mai pui că nu am văzut vânzători ambulanţi de carne, brânză şi ouă „tratate” la temperatura asfaltului.

Locuri de muncă „mărunte”

Una peste alta, sunt multe de făcut la Câmpulung şi ce nu am pomenit deloc este problema locurilor de muncă. Într-un oraş unde imobiliarele „mişcă” doar la cutremur şi matrimonialele sunt cu dedicaţie la… proxeneţi, anunţurile sunt orientate într-o proporţie de 99,9% către piaţa muncii. Cele mai multe oferte sunt pentru muncitori necalificaţi, apoi şoferi, vânzători şi ospătari. Încerc să-mi imaginez cum ar fi arătat oferta dacă privatizarea ARO ar fi fost încununată de succes: ingineri, programatori, mecanici, electronişti, economişti ş.a.m.d – cu toţii specializaţi. Puteam fi astăzi un judeţ cu o economie la puterea a doua faţă de ce avem. Dacă mai punem la socoteală şi Petrochimia, sunt convins că eram următorii după Bucureşti. Vise, taică…

Distribuie pe Facebook

George Olteanu

See Full Bio