Regii României. Argeşul este legat profund de ei. Te plimbi prin centrul Piteştiului şi, pe locul fostei biserici „Sf. Nicolae”, demolată în iulie 1962, o inscripţie te informează că, la 30 aprilie 1878, aici s-a oficiat primul Te Deum, în prezenţa domnitorului Carol I, ca recunoştinţă pentru soldaţii români victorioşi în Războiul pentru Independenţă. Atunci, Carol I a donat bisericii un policandru valoros, în amintirea – s-a spus – a zilelor de 9 mai 1866, 10 mai 1878, 14 decembrie 1877.
Curtea de Argeş găzduieşte, întru odihnă veşnică, familia regală, toţi regii României: Carol I şi Ferdinand, cu reginele – în Mănăstire, Mihai, regina Ana – în noua Necropolă. La 19 octombrie 2019, şi osemintele reginei Elena au fost depuse aici.
În 2003, sicriul cu corpul regelui Carol al II-lea a fost adus la Curtea de Argeş, gest surprinzător atunci; atât de surprinzător, încât regele Mihai, fiul său, n-a vrut să participe la ceremonie. Un gest însă în continuarea atitudinii de a nu fi reluat niciodată legătura cu tatăl său. Au fost prezenţi atunci principesa Margareta şi soţul acesteia şi Paul Lambrino.
Regele Carol al II-lea este, la acest sfârşit de an, în centrul atenţiei. Narcis Dorin Ion, directorul Muzeului Peleş, a realizat o lucrare monumentală, în cinci volume, „Carol al II-lea al României. Un rege controversat”.
O privire exhaustivă asupra vieţii şi activităţii „unui rege controversat”, sintagma cea mai folosită despre Carol al II-lea, aşa este acest op de dimensiuni care atrag atenţia. Este vorba de peste 2000 de pagini, de 9200 de note, de 1500 de fotografii, multe dintre ele inedite.
La lansarea cărţii, la Academia Română, s-a vorbit, printre altele, despre „un mare rege”, „un caracter infect”, „o cântărire istorică”, „patron al culturii”, despre opera sa de mecenat, despre deceniul în care ţara a cunoscut o afirmare europeană, despre clişee care l-au caracterizat, despre regele-ctitor, jucător etc. şi, mai ales – a susţinut autorul – despre misia impresionantei cărţi – nu pentru a-l reabilita, ci pentru a-l cunoaşte mai bine pe cel care, cu 91 de ani în urmă, urca pe tronul ţării.
Cel mai controversat rege al României este prezentat aşa cum a fost – dezertor din armată, rege playboy, asociat cu aventuri compromiţătoare, cu dictatura regală, cu o camarilă cu rol nefast în deciziile epocii, cu desfiinţarea partidelor şi impunerea „partidului său” – Frontul Renaşterii Naţionale, (ulterior, Partidul Naţiunii), cu desfiinţarea Constituţiei din 1923, în favoarea celei din 1938, cu Elena Lupescu, metresa cu care s-a căsătorit la Rio de Janeiro în 1947 ş.a.m.d.
Regele aventurier, cum este prezentat până azi, are parte astfel de o „cântărire istorică” exhaustivă, din care nu lipseşte şi aprecierea de „voievod al culturii”.
Cartea aduce întreaga acea epocă în atenţia generaţiilor, mai vechi sau mai noi, în încercarea de a-l fixa mai bine în istoria României.
„Carol al II-lea, rege al României”, de Paul al României, şi „Regele playboy”, de Paul D. Quinlan, erau, până azi, cărţile care au circulat despre acest rege, alături de numeroase referiri în jurnale, studii, memorialistică.
