Regele Charles, la un pas de a fi bătut în Curtea de Argeș.
Pe când era doar moștenitor al Tronului Marii Britanii, Prințul Charles venea deseori în România. De câteva ori pe an, chiar, aproape în totalitate vizitele sale fiind private, doar la funeraliile Reginei Ana și a Regelui Mihai, având calitatea oficială de reprezentant al Casei Regale Britanice. El deține câteva propietăți în Transilvania și există și o teorie conform căreia pasiunea lui pentru spațiul mioritic nu ar fi întâmplătoare.
L-ar chema glasul sângelui, în arborele său genealogic existând și o stră-străbunică de prin părțile Maramureșului. Indiferent ce-l atrage spre țara noastră, vizitele lui Charles sunt binevenite. Recent situația lui s-a schimbat. Iubita sa mamă a trecut în lumea drepților iar el a moștenit Coroana, devenind Rege al Marii Britanii.
Puțini, foarte puțini știu că ditamai monarhul era să fie caftit la…Curtea de Argeș în urmă cu câțiva ani! Câteva persoane din Cetatea Basarabilor știu întâmplarea care, dacă nu ar fi avut o finalitate fericită, ar fi putut afecteze grav imaginea României. Pe scurt, iată povestea! Era o zi rece de toamnă târzie iar Elena Teodorescu, un om de o vastă cultură, muzeograf la Biserica Domnească, se pregătea să închidă locașul de cult în care a stat zi de zi, mulți, foarte mulți ani. Se însera și cum în incinta monumentului lumina era restricționată pentru a proteja pictura, se lăsase întunericul. Se terminase programul de vizită și înainte de a pleca, femeiea obișnuia să curețe cu mopul urmele pașilor lăsate de turiști.
Această „operațiune” o executa distinsa muzeografă, supranumită „paznicul umbrelor domnești”, când, în spatele ei, din exterior, a auzit ceva nedeslușit. A crezut că este vreun câine, dintre cei obișnuiți ai zonei. Nu a dat imprtanță, și-a văzut de treabă. Însă zgomotul s-a întețit și din pridvorul în care se afla, Elena Teodorescu a văzut în pragul ușii, silueta unui bărbat. În seminîntunericul din biserică, femeia nu a putut desluși chipul ciudatului vizitator care venea la o oră atât de târzie. L-a întrebat ce poftește, spunânu-i scurt că programul s-a încheiat. Bărbatul nu a răspuns. În mod straniu, tăcea și înainta. Trecuse de pragul locașului, intrase în pridvor. Un pas, încă unul…și biata femeie a înghețat. În fracțiune de secundă și-a spus că probabil are de-a face cu un hoț, tâlhar, răufăcător.
În liniștea absolută, nu răsunau decât pantofii nepoftitului pe dalele de piatră. Din instinct de conservare, Elena Teodorescu și-a spus în sinea ei, că nu are decât să se lupte cu intrusul. Și-a încleștat degetele pe coada mopului și l-a poziționat în așa fel încât să poată lovi cu putere, la nevoie. Un pas să mai fi făcut, un metru să mai fi înaintat omul și inevitabilul s-ar fi produs. Femeia în legitimă apărare, l-ar fi izbit cu putere, după cum avea să povestească utlerior unor apropiați. Numai că…”silueta”, cu o voce extrem de calmă a spus „Good evening!” Îndată muzeograful care paralizase de teamă, a realizat că are de-a face cu vreun turist rătăcit. O răsuflat ușurată și lăsând mopul, s-a îndreptat spre o veioză pe care a aprins-o. Micul dispozitiv și-a aruncat razele de lumină și Elena Teodorescu a văzut chipul …Prințului Charles! Și-a revenit cu greu din uimire.
Deși îi venea să râdă pentru ceea ce era să facă, femeia a început să converseze cu înaltul oaspete, ea vorbind fluent engleza dar și limbile franceză, italiană și parțial germana. A urmat un ceas agrabil, memorabil, emoționant în care amfitrionul i-a vorbit despre istoria, arhitectura și pictura Bisericii Domnești dar au abordat și alte subiecte, trecând prin cultura și filozofia lumii. La capătul discuției, Elena Teodorescu a încuiat ușa monumentului și l-a condus pe vizitator până la poartă. Avea să constate că nu era însoțit de vreo suită, nu avea gardă de corp ci doar un șofer care-l aștepta în mașină.
Întâlnirea s-a încheiat cordial, Charles i-a strâns mâna prietenește și i-a zâmbit în clipa în care autoturismul se punea în mișcare. Cel care avea să devină Rege al Marii Britanii nu știa prin ce „pericol” trecuse. Habar nu avea că puțin a lipsit să nu fie pălit cu coada mopului. Ar fi plecat poate cu un „suvenir” neașteptat, vreun cucui sau vreo vânătaie. Iar știrea că ditamai fața regală a mâncat bătaie de la o femeie în Curtea de Argeș, ar fi făcut înconjurul planetei. Din fericire, nu s-a întâmplat asta și, vorba lui Shakespeare, „totul e bine, când se termină cu bine.”
