E de râsu-plânsu când vezi cum se desfăşoară campania electorală „în teritoriu”. Aşa a fost mereu în ultimii 30 de ani, aşa e şi acum, în pragul alegerilor prezidenţiale.

În Argeş, de exemplu, unii s-au apucat să strângă semnături pentru salvarea Pădurii Trivale… Păi, da, că trebuie salvată şi ea, dar nu oricând, ci exact înainte de votare e bine s-o pui pe un steag, pe o eşarfă sau măcar la butonieră şi să defilezi cu ea pe Strada Mare, nu? De fapt, ce înseamnă „salvarea Pădurii Trivale”, pe care o sună din trompetă unii politicieni taman acum? Înseamnă – aşa cum tot scriem şi noi de atâta timp – transformarea ei, sau a ce a mai rămas virgin din ea, în arie naturală protejată. Ideea e mai veche, „electoralii” doar se folosesc de ea.

Concret, acum şapte ani, tot într-o campanie de acest gen, Daniel Constantin, omul lui Dan Voiculescu pe atunci, a iniţiat un astfel de proiect, sprijinit de Tudor Pendiuc. Numai că decizia, sub forma unui aviz, e „uitată” de ani buni pe la Ministerul Mediului. De ce nu e pus de atâta timp piciorul în prag în această chestiune? E simplu: interesul e foarte mare. O astfel de oază verde e „aur” pentru constructorii imobiliari şi, prin extensie, pentru autorităţile locale, care au de câştigat fie şi doar din taxe şi impozite, ca să nu zicem din altceva… Dacă Trivalea ar fi arie naturală protejată, păi, chiar aşa ar fi, prin lege! Nimeni n-ar mai mişca acolo o… surcică şi, deci, ar fi deranj mare.

Drept urmare, o recomandare: demersul ăsta de „salvare a Pădurii Trivale” se poate rezolva destul de repede, fără semnături, odată cu schimbarea Guvernului. Noii şefi ce vor fi instalaţi la Mediu pot da drumul la avizul respectiv (dar oare o vor face?), iar hotărârea în sine va sta în votul Consiliului Local. Să avem, deci, puţintică răbdare şi vom afla. Altminteri, fără finalitate, toată această campanie ni se pare un circ ieftin…

La fel a fost, dacă vă amintiţi, şi când Mircea Andrei anunţa, în plină campanie electorală, că va începe strângerea de semnături pentru salvarea Arpechim. Venise într-o conferinţă de presă de la PD-L împreună cu un lider sindical de pe platforma petrochimică şi, căinând soarta Arpechim, ne cerea nouă, jurnaliştilor, să deschidem lista cu semnături… După alegeri, aşa cum anticipam, din tot acel balon de săpun n-a mai rămas nimic. Arpechim oricum murise demult şi doar puţini încercaseră să stopeze o decizie luată în alte sfere, nu printre noi, muritorii de rând…

Iar exemplele pot continua. Adrian Năstase, de pildă, voia să ajungă preşedinte şi, drept urmare, venise cu Miron Mitrea să inaugureze lucrările de reabilitare a căii ferate Vâlcelele-Râmnicu Vâlcea. Reparaţiile au durat până când a plecat presa de la faţa locului, „băieţii-artişti” strângând apoi recuzita… Mircea Diaconu, la rându-i aspirant la funcţia supremă în stat, cere desecretizarea privatizării ARO – cât a fost la Bruxelles n-a avut timp de asta! – iar alţii, la fel de farisei, vor să pară, probabil, mult mai profunzi promiţându-ne „normalitate”, „fericire”, „apropiere de români”… Îi ştiţi deja: ei sunt reformiştii de operetă.

Distribuie pe Facebook