Deşi n-au stârnit aceeaşi isterie mediatică asemeni ultimelor alegeri prezidenţiale din SUA, cele din Franţa au fost, anul acesta, urmărite cu mult interes şi la noi în ţară. Ceea ce, mai înainte vreme, nu prea s-a întâmplat. Francezii au avut de ales, s-a spus, între Europa şi izolaţionism. Or, a doua dezertare din Uniunea Europeană, după cea a britanicilor, ar fi putut fi fatală construcţiei europene. Finalmente, francezii şi-au ales un preşedinte pro-european; aşa pericolul disoluţiei UE a trecut, cel puţin pe moment. Din întâmplările astea, sunt destule învăţăminte de tras şi pentru noi, românii.
Prima ar fi aceea că vremea partidelor politice zise tradiţionale a cam trecut. În turul al doilea al prezidenţialelor din Franţa, a fost pentru prima dată când au lipsit din confruntarea finală reprezentanţii marilor partide politice (PSD-ul şi PNL-ul lor, ca să nu intrăm prea mult în detalii). Noul preşedinte francez Macron este un fel de Nicuşor Dan, un politician tânăr, venit de nicăieri şi propulsat spre sferele înalte ale puterii nu de partidul său, „En Marche”, nou creat, ci de lipsa cronică de încredere în partidele tradiţionale. Există şi la noi astfel de precedente: cazul Dan Diaconescu e un exemplu (PP-DD a sfârşit, însă, repede, din motive care se cunosc), Nicuşor Dan şi al său USR e altul. Ideea e că şi în Franţa, şi în România (ca de altfel în majoritatea statelor europene), oamenii de rând şi-au pierdut în bună măsură încrederea în partidele tradiţionale. La noi cel puţin, ele sunt social-democrate ori liberale doar cu numele. Am cunoscut oameni grei din PSD care ştiu că fondatorul social-democraţiei româneşti e Ion Iliescu (de Titel Petrescu ori de Sergiu Cunescu nu auziseră), dar habar n-au care sunt cele trei principii de bază ale social-democraţiei. În tabăra cealaltă, am putut întâlni liberali de vază care susţin morţiş că statul trebuie să intervină mai ferm şi să reglementeze diverse aspecte în economie, iar alţi liberali de frunte cred că impozitul progresiv e de preferat cotei unice.
E clar că pe aceşti oameni nu-i ţine laolaltă vreo doctrină (oricum, majoritatea habar n-are în ce constă doctrina propriului partid), ci alte interese. Ca atare, partidele noastre politice au devenit nişte găşti de interese. Nu e deloc de mirare că oamenii îşi pierd încrederea în aceste construcţii aşa-zis politice. Dacă nu se vor curăţi, dacă nu se vor primeni în viitorul apropiat – din proprie iniţiativă ori cu „sprijin” de la DNA – marile noastre partide ar putea păţi asemeni celor din Franţa. Vă puteţi imagina un tur secund al alegerilor prezidenţiale din România cu Şerban Nicolae ori Eugen Nicolicea, din partea Partidului Social Democrat, contra Alina Gorghiu ori Cătălin Predoiu de la Partidul Naţional Liberal?
Dincolo de implicaţiile interne ale alegerilor din Franţa, ar mai fi cel puţin o concluzie pe care trebuie să o tragă şi doamna Europă. Construcţia aceasta, numită UE, scârţâie serios din toate încheieturile. Din ce în ce mai mulţi europeni nu se mai regăsesc în ea. Aşa că Uniunea Europeană trebuie să schimbe ceva în modul în care funcţionează, altminteri viitorul nu se întrezăreşte în culori prea pastelate.
Sorin SIMION
