Să zicem că democraţia noastră a ajuns pe mâna celor mulţi, dar ea merge înainte aşteptând tot ce se doreşte de la centru. Iar la centru se porneşte aproape totdeauna cu pasul al doilea, înainte de a fi făcut cel dintâi. Cu alte cuvinte, avem instituţii democratice, dar politicienii au înclinaţii autocrate. Preşedintele Klaus Iohannis doreşte un referendum privind corupţia, în timp ce avem instituţii care ar trebui să ne apere de corupţie. În acest caz, demersul preşedintelui este unul politic. Dacă el va reuşi să mobilizeze electoratul, va câştiga nu numai referendumul, ci va primi şi un impuls important pentru obţinerea unui nou mandat de preşedinte. Dacă nu, el va pierde totul. În felul acesta, Iohannis angajează statul la o dorinţă personală. Or, odată cu trecerea la democraţie, am sperat cu toţii ca în viaţa politică, culturală, dar, mai ales, economică, unităţile sociale mai mici, cum sunt comuna şi judeţul, să nu mai aştepte cuvântul de la centru, ci să-şi gospodărească singure interesele. Chiar şi lupta împotriva corupţiei. Autoritatea centrală să delege o parte din atribuţiile sale autorităţilor locale. Numai în felul acesta se poate dezvolta spiritul de responsabilitate şi de iniţiativă al cetăţenilor.

Pe de altă parte, faptele de corupţie nu subminează numai economia, ci şi morala. Atunci când o economie – spune Alvin Toffler – se bazează şi pe altă monedă decât pe cea naţională, faptele de corupţie se dublează. Drept care, pentru faptul că alături de leul românesc circulă şi moneda europeană, românii noştri sunt mult mai uşor de corupt. Corupţia lor având un suport psihologic. Prin banul „internaţional” corupţia şi decadenţa pot lua un mers vertiginos, spune Toffler. În trecut, în Grecia antică, de exemplu, comerţul întemeiat pe moneda persană a schimbat structura socială a cetăţii elene. Un bărbat ca Demostene nu a fost imun la aurul persan. La fel, Cezar, finanţat de Crassus cu banii din Galia, şi-a creat o situaţie frumoasă la Roma. Iată pentru ce demersul preşedintelui Klaus Iohannis este unul utopic. Este un demers în urma căruia nu vom obţine o determinare precisă a fenomenului reprezentat de corupţie, ci numai materialul brut despre un lucru deja ştiut. Mai ales că această corupţie a depăşit de mult stadiul agentului corupţiei. A ajuns la stadiul de fenomen. Un stadiu ce poate fi combătut doar printr-un plan concret de reorganizare socială.

Prin urmare, dacă un funcţionar e corupt: să fie pedepsit şi înlocuit prin altul; dacă politicienii sunt corupţi, să se facă loc altora necorupţi. Aceste măsuri nu sunt însă suficiente, deoarece corupţia e considerată ca o însuşire individuală. Observaţia sociologică confirmă această concepţie, însă ea vine cu exemple care par a dovedi că în viaţa publică corupţia nu depinde de caracterul individual al omului, ci de structura socială. Or, această structură poate fi schimbată de educaţie. Cu alte cuvinte, regenerarea unei societăţi poate fi făcută numai de şcoală. Se preconizează ca în şcoli elevii să fie educaţi pentru a fi oamenii cinstiţi de mâine şi necorupţi în viaţa publică, arătându-li-se imaginea unei societăţi cum ar trebui să fie.

În concluzie, cred că una dintre măsurile importante pentru a mai diminua din fenomenul de corupţie este trecerea rapidă a economiei noastre la moneda europeană. O altă măsură este, din perspectiva mea, creşterea şi nu scăderea numărului de şcoli. Ar fi necesar ca fiecare colţ de sat şi fiecare cartier să-şi aibă şcoala lui. Alături de aceste două măsuri este nevoie şi de însănătoşirea sistemului nostru politic. Nu un referendum despre corupţie şi corupţi va rezolva problema, ci educaţia. Drept care, vom aştepta şi vom vedea, dar, până atunci, vom avea de-a face cu un discurs prezidenţial ipocrit care nu urmăreşte decât să deruteze oamenii. Astfel, Cotroceniul recurge la tot felul de intrigi şi la intimidarea adversarului, concomitent cu difuzarea unor curente favorabile în opinia publică. Iată dar cum între politicieni se va declanşa o luptă greu de imaginat! Se va încerca înlăturarea „aleşilor” prin orice mijloace. Şi acest lucru, în numele alegerilor viitoare. De altfel, fiecare va avea momentul său, în care va fi găsit sau făcut vulnerabil. Ideea referendumului prezidenţial va accentua şi mai mult confruntarea politică, dar nu oricum, ci mascată de truisme, precum o „guvernare fără penali”, de parcă nu s-ar înţelege de la sine.

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio