Reduceri la silicoane, botox și injecții antirid pentru polițiști.
Reprezentanții unui sindicat din poliție au negociat pentru membri, pe lângă reduceri la telefonie mobilă și analize medicale, mai multe proceduri estetice, inclusiv tratamente cu botox și acid hialuronic și implanturi mamare.
Sindicatul Sidepol (Sindicatul Democratic al Polițiștilor) încearcă să schimbe fața agenților de poliție. Membrii acestuia au negociat mai multe reduceri pentru cei care fac parte din sindicat: la operatorii de telefonie mobilă, la analize medicale și chiar și la proceduri cosmetice.
Pe site-ul sindicatului apar mai multe reclame privind aceste tratamente. Potrivit acestuia, agenții au acces la tratamente pentru riduri, la injecții cu acid hialuronic, botox și chiar implanturi mamare.
„În urma mai multor solicitări venite din partea membrilor de sindicat, am decis să lărgim paleta de oferte pe care o avem, prin facilitarea accesului membrilor și la clinici specializate de estetică și remodelare corporală. Astfel, am încheiat mai multe parteneriate de colaborare, cu 3 clinici din domeniu, din orașele: București, Craiova, Timișoara, care oferă discounturi considerabile membrilor noștri, la procedurile alese în cadrul clinicilor acestor parteneri”, scriu reprezentanții Sidepol.
Reducerile sunt de 10% și tot ceea ce trebuie să facă polițiștii este să meargă la clinicile partenere din cele trei orașe și să demonstreze că sunt membri ai sindicatului.
(Sursa: Digi24.ro)