Într-o scrisoare trimisă pe adresa redacţiei, o elevă a Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeş îşi arată prinosul de recunoştinţă faţă de un distins profesor de limba şi literatura română, care se apropie de vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Stan Cârstea, dascălul de prestigiu al şcolii primind, în anul 2007, din partea Ministerului Educaţiei, o diplomă de excelenţă pentru întreaga carieră.
Liceanca ne scrie că profesorul Stan Cârstea şi-a desăvârşit studiile la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti. El s-a născut la 26 ianuarie 1927, în comuna Oarja, şi s-a stabilit la Curtea de Argeş, în 1956, predând limba şi literatura română generaţiilor de elevi care au urmat Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă”.
În timpul comunismului, Stan Cârstea s-a numărat printre profesorii fruntaşi ai României, Ministerul Învăţământului atribuindu-i, în 1967, o distincţie în acest sens. Acelaşi cadru didactic a obţinut, în 1969, premiul I pentru proiectul manualului „Limba română, anul I” (realizat în colaborare). În democraţie, acelaşi minister i-a decernat profesorului Stan Cârstea o diplomă de excelenţă pentru întreaga carieră (2007).
Stan Cârstea a fost responsabil de cerc pedagogic (al profesorilor de limba şi literatura română – licee, zona Curtea de Argeş) şi metodist al Inspectoratului Şcolar Argeş. A semnat articole şi comunicări ştiinţifice în publicaţii locale şi judeţene. La Curtea de Argeş a colaborat cu Cenaclul „Nicolae Velea”, Clubul Iubitorilor de Cultură şi atelierul literar al Centrului de Cultură şi Arte „George Topârceanu”.
Mirela NEAGOE