Boală inflamatorie ulcerativă cronică a colonului (intestinul gros), la nivelul mucoasei acesteia, are o incidenţă în creştere prin cumul al factorilor lumii moderne. Etiologia ei este necunoscută. Ar exista o predispoziţie genetică ce conduce la un răspuns imun aberant, intestinal faţă de un agent din mediu (alimentar sau infecţios). Fumatul pare să scadă riscul bolii. Poate afecta pacienţi de orice vârstă, cu un vârf major la 15-30 de ani şi un altul mai mic la 50-70 de ani.
Boala debutează de obicei în regiunea recto-sigmoidiană (obligatoriu prinde rectul). Este cea mai benignă şi frecventă localizare. În evoluţie se poate extinde proximal, cuprinzând colonul descendent, apoi pe cel transvers şi la 20-30% din cazuri poate cuprinde întreg colonul (pancolita).
Clinica bolii – Debutul este anunţat prin diaree cu sânge, în crize variabile ca intensitate şi durată, senzaţie imperioasă de scaun, crampe abdominale şi mucus în scaun, caracteristic. Sângele şi mucusul sunt intim amestecate în scaun. Uneori debutul poate fi fulminant, cu diaree violentă, instalată din senin, febră mare (39-40 grade C), semne de peritonită şi stare toxică. La început şi nesesizabil la majoritatea bolnavilor, când ulceraţia este numai la rectosigmoid, scaunele pot fi consistente, formate, dar eliminările rectale de mucus însoţesc sau apar în intervalul dintre defecaţii. Odată cu extinderea inflamaţiei şi ulceraţiilor, numărul scaunelor creşte la peste 10-12 în 24 de ore, ele devin apoase, ulterior hemoragice, uneori purulente. Când boala s-a extins la întregul colon, apar: febra, anemia, anorexia, scăderea în greutate şi alterarea evidentă a stării de sănătate a bolnavului.
Anamneza şi examenul atent al scaunului la pacientul cu simptomele menţionate suspicionează diagnosticul pozitiv, care trebuie totdeauna confirmat prin recto-sigmoidoscopie. Colonoscopia totală, obligatorie în suspiciunea de cancer de colon, nu este de obicei necesară înaintea tratamentului iniţial şi poate fi periculoasă în stadiile active din cauza riscului de perforaţie. În perioada intervalelor asimptomatice, caracteristice bolii, aspectul rectosigmoidoscopic este rareori normal.
Radiografiile abdominale simple sunt uneori utile pentru evaluarea severităţii şi extinderii proximale a colitei ulceroase. Ele evidenţiază dispariţia haustrelor şi absenţa bolusurilor fecale din segmentul intestinal afectat de inflamaţie-ulceraţie.
În evoluţia bolii, în perioada de acalmie, colonoscopia totală este cea mai sensibilă şi mai larg utilizată pentru aprecierea gradului de extindere a bolii.
Complicaţiile posibile în evoluţia rectocolitei ulceroase sunt:
– La nivelul colonului (locale)
– Hemoragia accentuată;
– Colita toxică: extinderea şi progresia transmurală a ulceraţiilor, cu perforarea peretelui, pot duce la peritonită;
– Megacolonul toxic: dilataţie toxică, atunci când diametrul colonului transversal depăşeşte 6 cm. Evidenţiată uşor prin radioscopie abdominală simplă, complicaţia necesită rezecţie segmentară colonică de urgenţă. Dacă se temporizează intervenţia şi apare perforaţia, rata mortalităţii poate depăşi 40%;
– Cancerul de colon: are incidenţă crescută când boala cuprinde întreg colonul şi evoluţia depăşeşte 10 ani. Riscul de cancer de colon în această situaţie este de 1% pe an. Supravegherea colonoscopică regulată, efectuată în perioadele de remisiune ale bolii, este recomandată la pacienţii a căror boală depăşeşte ca durată 10 ani şi are o extindere ascendentă dincolo de colonul sigmoid.
– Complicaţiile extracolonice mai frecvent întâlnite sunt: artritele reactive periferice, spondilita anchilozantă, eritemul nodos, inflamaţiile oculare, steatoza hepatică, hepatita autoimună etc.
Complicaţia cea mai severă, dar posibilă este Colongita sclerozantă primitivă. Ea poate preceda clinic rectocolita ulceroasă simptomatică cu mulţi ani, cu o incidenţă de 5%. Diagnosticul ei se pune numai în clinici de gastroenterologie.
Prognosticul rectocolitei ulceroase: de obicei boala are o evoluţie cronică, cu repetate exacerbări şi remisiuni. Un puseu iniţial poate deveni fulminant (agresiv) la aproximativ 10% din pacienţi.
Vindecarea completă, după o criză izolată, este posibilă la 10% din pacienţi. Aproximativ o treime dintre pacienţi necesită tratament chirurgical. Cei cu rectită ulceroasă (localizată numai la rect) au cel mai bun prognostic. Manifestările sistemice severe, complicaţiile şi malignizarea sunt improbabile, iar extinderea ulterioară a bolii se produce numai la 20% din cazuri.
Este bine de ştiut că boala, odată diagnosticată, trebuie tratată şi monitorizată de specialişti, indiferent de extinderea ei, pe toată durata vieţii pacientului.
Dr. Tiberiu STĂNESCU
