Zilele trecute am visat la cursele de bărci cu pânze de la Mamaia, Mangalia şi Herăstrău. Care nu au nimic în comun cu evenimentul sportiv major care a avut loc vineri. La Les Sables d’Ollone, pe coasta franceză a Atlanticului, a avut loc finalul celei mai formidabile şi prestigioase curse de yachting din lume: a VIII-a ediţie a lui Vende Globe. Vende este numele regiunii de unde au plecat 28 de ambarcaţiuni, dintre care câteva au abandonat imediat. Vă las să vă gândiţi ce înseamnă să dormi trezindu-te din oră în oră, să ajustezi întruna velele, să verifici mereu traseul. Dar mai ales să rezişti la intemperii şi la căldură. Pentru că totul s-a desfăşurat în… solitar şi fără nicio escală.
Victoria i-a revenit francezului Armel Le Cleac’h, care a navigat pe o ambarcaţiune sponsorizată de banca unde am eu un cont aproape gol, Banque Populaire. I-au trebuit la această a treia participare 74 de zile, trei ore şi 35 de minute să dea ocol pământului. După ce a trecut linia de sosire, a îngenuncheat şi a sărutat puntea vaporului său. Pentru a-i arăta recunoştinţa. Apoi, în cursul unui interviu, nu s-a abţinut să nu plângă. Din primele zile a fost urmărit din ce în ce mai de aproape de Alex Thomson, din Ţara Galilor. Câştigătorul a bătut recordul anterior cu – imens – 4 zile.
Sosirea s-a făcut cu o impresionantă escortă de zeci de bărci şi vaporaşe sub un palid soare hibernal. O mulţime imensă îl aşteaptă la Port Olona, în ciuda unui frig teribil. Victoriosul a ajuns obosit după o confruntare aproape continuă timp de 10 săptămâni cu adversarul său cel mai periculos. Care era numai la vreo 100 de mile marine (circa 180 km) în spatele lui. Tot timpul! Bani? Învingătorul primeşte 160.000 euro, o sumă mică faţă de cei 500.000 euro ai câştigătorului Turului Franţei sau faţă de cele două milioane pentru un tenismen la Roland-Garros. Despre fotbalişti nu mai vorbim.
Îl lăsăm pe Le Cleac’h să se bucure de familia lui şi de… pământul care nu se mai mişcă sub picioarele lui.
Alex HOROVEANU