Orașul Bratienilor, Ștefănești are un parc care-i face invidioși și pe piteștenii iubitori de natură. Cadrul natural din vecinătatea bisericii Sf. Imp. Constantin și Elena și a pasarelei rutiere ar fi superb dacă nu ar interveni…omul! Actuala administrație locală dar și primarii dinainte, au făcut tot ce le-a stat în putință: loc de joacă pentru copii, bănci, alei asfaltate, iluminat pe timpul nopții. Numai că peisajul e dezolant. Iată imaginile surprinse la sfârşitul săptămânii.
Mulți dintre cei care adună bidoane de plastic din tomberoanele Piteștiului, vin și pentru anumite intervale de timp, de la 2-3 zile, la câteva săptămâni, le depozitează aici, lângă blocul nr. 16. Unii dintre cei care se ocupă cu acest gen de comerț locuiesc în acest imobil și așa se explică fenomenul. Unii vecini îi apreciază pentru că muncesc cărând la spinare saci imenși, și nu cerșesc și nici nu fură. Alți cetățeni sunt scandalizați și cer primăriței Ioana Dumitru să intervină, chiar amenajând locuri speciale de depozitare pentru pet-uri. De analizat…