Luni, CS Mioveni a revenit din vacanţă, jucătorii galben-verzi efectuând primul antrenament al verii. Şedinţa de pregătire a fost condusă de
antrenorul Marius Stoica. Singura noutate de la reunire a reprezentat-o mijlocaşul central Marian Anghelina, venit liber de contract după ce sezonul trecut a evoluat pentru Ripensia Timişoara.
Şi în sezonul următor, conducătorii argeşeni vor să îmbine tinereţea cu experienţa. În acest sens, au discutat zilele trecute cu mijlocaşul Raul Costin, jucător liber de contract. Fotbalistul în vârstă de 34 de ani a evoluat ultima dată la FC Argeş, noul manager din Trivale nedorind să-l păstreze în lot. Raul Costin a fost liderul echipei din Trivale, trăgându-i după el şi pe ceilalţi jucători şi încurajându-i în permanenţă de fiecare dată când rezultatele obţinute nu erau cele scontate. Dacă va semna cu CS Mioveni, fotbalistul care a mai jucat în trecut la FC Vaslui, U Cluj, FC Botoşani sau Rapid va fi un câştig pentru CS Mioveni, având în vedere experienţa pe care o are, precum şi atitudinea şi determinarea cu care joacă.
Programul
Timp de două săptămâni, antrenamentele echipei CS Mioveni vor fi efectuate pe plan local, iar în perioada 6 – 17 iulie este programat un stagiu de pregătire centralizată la Poiana Braşov. De asemenea, în toată această perioadă sunt programate şase meciuri de pregătire, unul înainte de plecarea la munte, două în cantonament şi alte trei la revenirea pe plan local, înaintea începerii campionatului.
„Încearcă să ne ademenească jucătorii”
Perioada de transferări le dă bătăi de cap multor echipe aflate în competiţie. Oficialii de la CS Mioveni sunt indignaţi de faptul că anumiţi jucători galben-verzi sunt curtaţi de alte echipe, deşi se află sub contract cu gruparea argeşeană. Dumitru Olteanu a transmis un mesaj în acest sens: „S-a dat startul pregătirii de vară. Ne aşteaptă un campionat dificil, în care foarte multe echipe şi-au anunţat candidatura la promovare. CS Mioveni se va bate la primele locuri, ca în fiecare an. Din lotul vechi, singurul jucător cu contract care a plecat a fost Rareş Lazăr. Restul jucătorilor mai au contract cu noi şi nu pleacă de la echipă. Sunt cluburi care încearcă să ne ademenească jucătorii şi le transmit să-i lase în pace, să nu-i mai sune”.
Roberto Ayza s-a retras
La reunirea lotului au fost prezenţi 26 de jucători, mare parte dintre ei făcând parte din lotul cu care s-a încheiat sezonul trecut. A lipsit Roberto Ayza, fotbalist care a decis să se retragă din activitate. În timp ce colegii săi efectuau prima şedinţă de pregătire, fotbalistul, cu lacrimi în ochi, posta pe facebook un mesaj emoţionant: „Aproximativ 30 de ani pe teren, 15 ani ca profesionist. Cu urcuşuri şi coborâşuri, cu multă muncă, dar şi cu faimă, glorie, dezamăgiri. Mii de sentimente de nedescris şi de neîntâlnit, emoţii pe care doar o competiţie sportivă ţi le poate oferi. Complimente, jigniri, fani, critici, laude. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru tot ce mi-a oferit viaţa pe teren! Pentru visurile din copilărie ce mi s-au îndeplinit, pentru faptul că am avut şansa de a fi privit cu mândrie de copiii mei jucând, de a fi apreciat de mulţi oameni cunoscuţi şi necunoscuţi. Mulţumesc tuturor antrenorilor care au crezut în mine, le mulţumesc colegilor pentru că au fost alături de mine, la bine şi la rău, mulţumesc conducătorilor, îi mulţumesc minunatei mele soţii pentru răbdare şi înţelegere, dar şi copiilor mei iubiţi. Mulţumesc, fotbal, te-am iubit şi te voi iubi mereu!”