Îmi propusesem să nu mă mai refer în niciun fel la problemele fotbalului local. Asta de când am primit o scrisoare de ameninţare din partea grupării FC Argeş ’53, cu privire la o opinie care nu convenea cuiva. Nu ameninţarea copilărească m-a speriat! M-a dezarmat atunci talibanismul cu care se judeca un fapt public.
Ce a însemnat şi ce înseamnă FC Argeş pentru mine? Zeci de ani de cronică sportivă, amintiri dragi, pe care le-am adunat şi într-o carte (cea mai frumoasă parte a istoriei clubului, care coincide, în cea mai mare parte, cu cariera celui mai mare fotbalist român, Nicolae Dobrin).
Apropo de amintiri! Totdeauna, când am scris despre FC Argeş am fost convins că rândurile mele reprezintă doar un punct de vedere dintre multe altele care pot fi formulate.
Îmi amintesc că un ins, un fel de Gică contra, îmi reproşa, când ne întâlneam la stadion, atitudinea mea nu suficient de agresivă la adresa clubului. Era ceva deasupra criticii, cu care nu puteam fi de acord. Este convingerea mea – şi astăzi ţin la ea! – că este mai bine să construieşti prin cuvânt decât să răneşti. Şi-i spuneam: „Când FC Argeş, printr-un accident, va cădea, în Piteşti vor fi puţini să-l ridice!” Istoria mi-a dat, într-un târziu, dreptate. Oamenii din domeniu ştiu, pornind de la esenţa sportului, că nu poţi să desfiinţezi azi o echipă şi mâine să-i ridici ode. De ce? Pur şi simplu înseamnă că nu evaluezi corect – de la ciclurile circadiene, la factori concreţi ce ţin de premisele performanţei – starea unei echipe. Este adevărat, totuşi, că, aşa cum scrie pe frontispiciul unui ziar din Occident – „Sans la liberte de blamer il n’y a pas d’eloge flatteur” (în traducere liberă: „Fără libertatea de a critica nu există elogiu flatant”) – n-am cedat nici tendinţei de tabloidizare a scrisului sportiv. M-am bucurat când oameni de bine au pus umărul şi au salvat clubul când, în 1992, retrograda.
Iată ce scria, în cartea „FC Argeş – 45”, C. Stroe, cel care, practic, a salvat clubul de la destrămare: „După doi ani, FC Argeş revenea în Divizia A. Am considerat că eforturile constructorilor de autoturisme meritau ca acest club să poarte şi numele lor; aşa s-a născut FC Argeş Dacia, care în 1998 – după şase ani de la gestul nostru de a ne implica să redăm satisfacţia argeşenilor de a avea fotbal în «A» şi după 17 ani de anonimat – s-a clasat din nou pe podiumul campionatului, pe locul al treilea, calificându-se pentru Cupa UEFA.”
Ce se întâmplă astăzi? Spre meritul lor, un grup de suporteri n-a abandonat ideea alb-violetă. FC Argeş ’53 – grupare autentică a vechiului club, sprijinită discret de oameni ce ştiu că pasiunea moare dacă nu-i susţinută şi de resurse financiare adecvate – a ajuns în „C”. Tot în „C” activează şi SCM Piteşti, grupare sprijinită de Primărie, tot cu gândul readucerii fotbalului argeşean în locul de unde a adus mari servicii fotbalului românesc. Vezi palmaresul!
Scriu aceste rânduri întristat de decizia Consiliului Local Piteşti de a nu-i da voie grupării FC Argeş ’53 să evolueze pe Stadionul „N. Dobrin”. Greşeală, mare greşeală! Un fel de punere de-a latul străzii. O expresie a unei vederi înguste. O nesocotire a voinţei unei părţi importante a iubitorilor de fotbal piteşteni.
Acum nu se mai poate, dar, pentru ediţia viitoare a competiţiei, noi vedem ca benefică pentru sportul argeşean o fuziune între FC Argeş ’53 şi SCM Piteşti. Asta înseamnă abandonarea stilului agresiv în comunicare, abandonarea orgoliilor, a ambiţiilor de tot felul, în favoarea binelui public.
Dică este un urmaş de cinste al spiritului alb-violet. Cei de la FC Argeş ’53 merită şi ei toată cinstea pentru tot ce-au făcut până acum. A fost o etapă. Trecem la alta! Experienţa competiţională, experienţa acelor oraşe care şi-au micşorat, până la eliminare, şansele, pentru că au pus înaintea interesului general orgolii deşarte, atitudini neproductive, sfidătoare, în locul conlucrării, conduc spre ideea corectă a asocierii, fuziunii, cum vreţi a-i spune. Chiar şi problema, atât de distructivă la români – cine să conducă această asociaţie? – s-ar putea rezolva cu înţelepciune, nu cu pietre aruncate peste gard în ograda celuilalt.
Revin şi întăresc ideea: mare greşeală a Consiliului Local decizia de a nu-i da voie grupării FC Argeş ’53 să evolueze pe stadionul unde înaintaşii – alb-violeţii – au făcut istorie!!!
„A bon entendeur salut!” („Cine are urechi de auzit să audă!”) Şi să priceapă!!!…
Traian ULMEANU
