Guvernanţii au catadicsit să răspundă unei interpelări formulate de către deputatul de Mioveni al PSD Simona Bucura Oprescu privind criza bebeluşilor. Interpelarea s-a aflat în atenţia premierului Dacian Cioloş şi a lui Patriciu Achimaş Cadariu, ministrul Sănătăţii (care între timp a demisionat!). Conform regulamentelor în vigoare, guvernanţii ar fi trebuit să răspundă interpelării din 8 martie cel mai târziu la data de 29 martie. Nu a fost însă cazul.
Criza bebeluşilor s-a stins aproape de la sine, fără să se găsească, din păcate, sursa îmbolnăvirii cu E-coli care a dus la decesul a trei îngeraşi, iar între timp a izbucnit şi scandalul dezinfectanţilor.
„Am adresat la vremea respectivă întrebări punctuale. Ei bine, guvernanţii răspund, printre altele că «Ministerul Sănătăţii investighează toate datele legate de debutul şi evoluţia bolii la copiii din judeţul Argeş, coroborat cu informaţiile provenind de la copiii internaţi la Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti». Nu există focar de infecţie la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. După care fac o istorie a evoluţiei crizei (cunoscută de public) şi se fac promisiuni cu caracter general referitoare la tot sistemul sanitar: ba că se vor face investiţii în aparatură şi reparaţii, ba că vor fi modernizate şi extinse facilităţile existente etc. Mai fac o trecere în revistă a condiţiilor legale privind angajările pe posturile vacante şi a sumelor de bani aprobate pentru Spitalul de Pediatrie (29.000 lei pentru achiziţionarea unui monitor de funcţii vitale, 37.000 lei pentru un analizator automat de biochimie şi 11.000 lei pentru cumpărarea unui scaun de transport al pacienţilor). Dar mai nimic concret despre criza în sine, cauzele acesteia şi vinovaţii pentru moartea a trei bebeluşi şi chinurile prin care au trecut alţii care au fost internaţi şi au făcut dializă. Iată, aşadar, modul în care tratează reponsabilii din Sănătate o problemă gravă care a răscolit un judeţ întreg!”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Claudiu DIŢA