Anul 1945 a fost marcat de intrarea României în lagărul comunist. Cum imperialiştii nu prea doreau să se autolichideze, statele socialiste erau condamnate să coabiteze o anumită perioadă. Dezvoltarea industrială urma să ducă la depăşirea lagărului inamic în ceea ce priveşte potenţialul militar şi abia apoi urma să se declanşeze furtuna la nivel planetar… Exista însă o mică problemă: tehnologiile comuniste erau complet uzate moral, depăşite. Nici ajutorul sovietic nu era suficient. Exista o foame deosebită de tehnologie şi tocmai Occidentul condamnat trebuia convins să livreze tehnica necesară fabricilor. România a menţinut un mic comerţ exterior cu lumea capitalistă chiar în epoca lui Stalin şi, după moartea acestuia, relaţiile economice au început să fie dezgheţate. Ce se exporta? Vesticii erau interesaţi de bunătăţi alimentare de calitate şi mai ieftine. Bucureştiul vindea orice pentru maşini industriale sau materiale obţinute prin înaltă tehnologie. Astfel, după nişte date foarte sumare publicate în 1957, Germania federală primea icre negre şi vânat. Finlanda a oferit maşini pentru industria hârtiei şi a importat vinuri, struguri, icre negre şi fructe uscate. Elveţia căuta carne de porc, cereale şi plante medicinale pentru tehnica de calitate. Agricultura cea dispreţuită, puţin performantă, punea la dispoziţie produsele ce vor sta la baza industriei presupus de calitate. Este interesant că în epocă abia se desfiinţaseră cartelele alimentare, dar încă mai existau în unele zone ale ţării. Este uimitor cum capitaliştii o duceau minunat în urma politicii partidului ce se declara ocrotitor al muncitorilor şi al ţăranilor, dar cred că aceştia nici nu auziseră de icre negre. Nu este exclus ca multe mărfuri să fi avut la bază munca deţinuţilor politici.
Prof. Ionel-Claudiu DUMITRESCU
