Filarmonica Pitești organizează joi, 8 iunie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, un nou concert simfonic. Alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Cristian Lupeș, va urca pe scenă pianistul Csiky Boldiszar. În program: G. Gershwin – „Rhapsody in Blue”, A. Copland – „Appalachian Spring” și E. Korngold – „Straussiana”.
Născut într-o familie cu preocupări artistice, Cristian Lupeş absolvă, la Cluj, Universitatea Babeş-Bolyai, şi, la Bucureşti, Facultatea de Fizică. Tot în Capitală urmează, la U.N.M.B, cursurile Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală şi pe cele de dirijat orchestră, la clasa prof. Cristian Brâncuşi. În timpul studiilor, s-a perfecţionat colaborând cu dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Alexander Myrat şi Seiji Ozawa. Este colaborator al Artexim pentru Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”. A dirijat toate orchestrele simfonice din România.
După absolvirea Liceului de Artă din Târgu Mureş și a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, pianistul Csíky Boldizsár și-a perfecționat studiile muzicale în Ungaria și Germania. A participat la numeroase cursuri de măiestrie și a susţinut concerte cu toate orchestrele simfonice din România. A avut înregistrări la radio, televiziune și pe CD. A fost membru al juriilor concursurilor internaţionale de pian, unde a organizat și cursuri de măiestrie. Ca artist interpret, a cântat în sute de concerte şi recitaluri (peste 800) în toate centrele muzicale din ţară şi de peste hotare: Austria, Anglia, Bulgaria, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Scoţia, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Cehia, America şi Japonia. A colaborat cu dirijori și artiști de talie mondială. În prezent este profesor universitar la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.
Biletele pot fi procurate de la casa de bilete a instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind de 40 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.