Azi-dimineaţă, ISU Argeş a fost anunţat că doi oameni ar fi fost răniţi în urma unui accident produs la Berevoeşti, în care au fost implicate două autoturisme unde se aflau patru persoane. Către locul evenimentului au pornit o autospecială a pompierilor militari şi două ambulanţe ale serviciului judeţean.
Salvatorii au constatat că situaţia era puţin diferită, în sensul că o singură persoană fusese rănită şi că leziunile nu erau grave. Din verificările poliţiştilor rutieri a rezultat că Bogdan V., de 27 de ani, din Rucăr, circula pe drumul comunal 3 Berevoeşti cu o Dacia 1304 (camionetă) şi se îndrepta spre satul Gămăceşti.
Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind ud şi alunecos, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un VW Passat condus regulamentar din sens opus de Ionuţ Ş., de 41 de ani, din Berevoeşti. Tamponarea s-a soldat cu rănirea Paulei C., de 40 de ani, de asemenea din Berevoeşti, pasageră pe bancheta spate a Passat-ului. În cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Victimele au primit îngrijiri medicale din partea a două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.i