Un accident de circulaţie soldat cu ranirea unei femei care a ajuns la spital a avut loc în această dimineata la Curtea de Argeş.
Din primele date rezultă că Vasile A., în vârstă de 42 de ani, din Tigveni, circula cu VW Golf prin municipiul Basarabilor. Ajuns pe strada Râmnicu Vâlcea, el s-a angajat în depăşirea unui Renault Megane, condus de Liviu S., de 50 de ani, din Curtea de Argeş, care ar fi viraj stânga fără să se asigure. În urma impactului care a urmat, ambele autoturisme au fost aruncate în şantul de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu rănirea Lorenei S., de 49 de ani, soţia şoferului de pe Megane, care acuza dureri de cap şi de gleznă. Femeia a fost transportată la spital, în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului.